x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei VIATA SANATOASA/Info

VIATA SANATOASA/Info

01 Feb 2005   •   00:00

2 FEBRUARIE 2005
"COMPENSATELE" PE DOUA LISTE. Noul sistem de compensare a medicamentelor va fi functional de la sfarsitul lunii martie, a anuntat ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza. El a cerut ca, in doua saptamani, sa ii fie prezentate listele preliminare, care sa fie afisate si pe pagina de web a ministerului. Pe site-ul Ministerului Sanatatii va exista si o rubrica speciala, unde vor fi afisate in mod transparent toate documentele la care membrii acesteia vor lucra. Vor exista doua liste de medicamente compensate: una de baza, cu medicamente compensate 80% si cea de-a doua lista, cu medicamente de generatie mai noua, care vor fi compensate 40%. Aceste procente de compensare ar putea fi modificate, insa in proportii mici, in functie de calculele de evaluare a listelor.

AMBULANTA. Medicii Serviciului de Ambulanta al Municipiului Bucuresti (SAMB) au lansat un apel catre locuitorii orasului, solicitandu-le sa ceara ajutor numai in cazuri reale de urgenta, deoarece, din cauza drumurilor impracticabile, masinile ajung cu mare intarziere chiar si la cazurile grave. Medicul coordonator al SAMB, Lucia Oana, a declarat ca zapezile au ingreunat mult circulatia ambulantelor sau chiar au facut imposibila intrarea pe anumite strazi, conditii care au determinat chiar si inregistrarea unei nasteri la domiciliu. Daca, in conditii normale de trafic, salvarea ajungea la o urgenta majora in 15-20 de minute, zilele trecute, masinile au intarziat pana la 40 de minute.

TRICHINELOZA. 12 persoane din Harghita sunt suspecte de trichineloza, dupa ce au mancat din carnea unui porc infestat. Dupa sacrificarea porcului, cele 12 persoane au mancat carne si abia apoi au dus probe la medicul veterinar. Potrivit Ministerului Sanatatii, in perioada 20 decembrie 2004 - 20 ianuarie 2005 s-au inregistrat 14 focare de infectie (aproximativ 100 de cazuri). In judetul Covasna s-au inregistrat cele mai multe cazuri - 22, iar in judetul Neamt - 15 cazuri.

GRIPA AVIARA. In Thailanda au fost inregistrate noi cazuri de gripa aviara. Autoritatile de aici se afla in stare de alerta din cauza riscului reaparitiei pe scara larga a virusului gripei aviare, in conditiile in care noi focare au fost detectate la inceputul lunii. Anul trecut, 12 persoane au murit in Thailanda, iar autoritatile din Vietnam au anuntat un total de 12 decese de la aparitia primelor noi cazuri, in urma cu o luna.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă