x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Atenție la pastilele de supt! Putem cumpăra sare, zahăr și E-uri, în loc de tratamente pentru răceală și gripă

Atenție la pastilele de supt! Putem cumpăra sare, zahăr și E-uri, în loc de tratamente pentru răceală și gripă

de Anastasia Paul    |    06 Feb 2023   •   13:30
Atenție la pastilele de supt! Putem cumpăra sare, zahăr și E-uri, în loc de tratamente pentru răceală și gripă

Comprimatele de supt conțin până la 6 E-uri și nu au menținonată cantitatea de zahăr la informațiile nutriționale, arată un studiu realizat de InfoCons.

Cercetarea arată că aceste produse conțin mai multe sau mai puține E-uri iar etichetele nu specifică zahărul conținut în pastilele de supt. 
"Pe aproape 70% din etichete nu este menţionată cantitatea de zahăr! În urma efectuării studiului, s-a constat faptul că zahărul apare menţionat pe majoritatea etichetelor, însă pe aproape 70% din etichete nu este menţionată şi cantitatea", potrivit analizei.

Zahărul din aceste comprimate se încadrează pe o scală între 0 - 1,5 grame/pastilă, iar îndulcitorii de la 0 - 1,1 grame/pastilă.
"Cantitatea zilnică de zahăr recomandată de OMS este de 25 g/zi. În momentul administrării pastilelor de supt trebuie avut în vedere şi acest aspect, întrucât este important să nu depăşim această limită. Pe parcursul unei zile, meniul este destul de variat, iar în momentul administrării comprimatelor de supt, trebuie avute în vedere şi cantităţile de zahăr din celelalte produse alimentare consumate", atrage atenția studiul.

Infocons atrage atenția consumatorilor să citească etichetele deoarece există riscul să cumpărăm zahăr, sare și E-uri, în loc de tratamente pentru răceală și gripă. 
"Suntem în perioada de viroze şi de gripă. Dar oare gripa şi răceala pot trece dacă ne tratăm cu zahăr, sare sau diferite E-uri? Sau ar trebui să luăm nişte medicamente care să ne ajute cu adevărat? Haideţi să citim cu atenţie eticheta şi să înţelegem că este posibil să cumpărăm zahăr, sare şi E-uri, la un preţ extrem de mare, când am putea cumpăra medicamente, poate cu un gust nu atât de bun, o culoare nu atât de atrăgătoare, nu atât de dulci, dar să dăm banii exact pe ceea ce avem nevoie. Noi am citit pentru voi eticheta şi este simplu şi pentru voi: puteţi scana codul de bare cu aplicaţia gratuită InfoCons şi alegeţi ceea ce doriţi, gestionându-vă banii cu cap", spune Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons. 

×