x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Bolnavii cu hepatita C RENUNTA la tratament

Bolnavii cu hepatita C RENUNTA la tratament

de Monica Cosac    |    09 Iun 2015   •   15:26
Bolnavii cu hepatita C RENUNTA la tratament
Sursa foto: Adrian Manolache

Deşi este una dintre cele mai înşelătoare afecţiuni, hepatita C poate fi vindecată dacă este depistată la timp, iar bolnavul primeşte tratamentul adecvat. Cu toate acestea, mulţi români nu ajung să primească terapiile salvatoare, pentru că nu-şi permit costurile investigaţiilor.

Absolut necesare pentru a monitoriza evoluția bolii, investigaţiile solicitate de medici în cazul afecţiunilor hepatice cronice nu sunt decontate de stat şi oamenii nu-şi permit să le facă. Doar testarea încărcăturii virale, analiză de care depinde și stabilirea tratamentului, costă în jur de 100 de euro și trebuie repetată de cel puțin două ori pe an. „Foarte mulți dintre bolnavi, în special cei din provincie, renunță să-și mai facă investigațiile cerute de medici, din cauza costurilor ridicate. Aproape 1.600 de lei costă analizele pentru ca un bolnav să poată face dosarul şi să-l depună la casele de asigurări pentru a primi tratament. Şi nu au de unde”, a spus, pentru Jurnalul Naţional, Marinoiu Vasile, unul dintre pacienţii care solicită autorităților ca toate analizele necesare unui pacient cu hepatită cronică B sau C să fie decontate. De asemenea, pentru stabilirea unui dignostic corect, trebuie testat şi gradul de afectare a ficatului. În prezent, în România fibroza poate fi depistată şi evaluată prin metode moderne, cum ar fi elastografia hepatică, cunoscută ca „fibroscan”. Însă, pentru acest test simplu, rapid, neinvaziv şi nedureros, fiecare pacient trebuie să scoată din buzunar aproximativ 600 de lei. Singura metodă de diagnosticare a fibrozei hepatice suportată din bugetul asigurărilor de sănătate este puncţia-biopsie hepatică, un test invaziv, cu risc de hemoragie sau peritonită.
 

×
Subiecte în articol: hepatita c