Bunătatea fără centură de siguranţă

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Scheunatul mic abia se auzea de sub cutiile de bere, cojile de cartofi şi sămburii de pepeni. Nişte firicele de scheunat pe mai multe voci, un plăns amarnic de căţei răzbătea din ditamai mormanul de gunoaie.

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
Scheunatul mic abia se auzea de sub cutiile de bere, cojile de cartofi şi sămburii de pepeni. Nişte firicele de scheunat pe mai multe voci, un plăns amarnic de căţei răzbătea din ditamai mormanul de gunoaie. Să plăngă de milă şi bordura trotuarului lăngă care trăsese maşina firmei de salubritate. Căţeaua alerga innebunită in jurul maşinii de gunoi, scotea vaiet amarnic din pieptul ei de căţeluşă-mamă şi cerea ajutor să nu sugrume gunoaiele tot mai multe răsuflarea puişorilor ei aruncaţi de un neom in maşina de străns gunoaie. A alergat intr-un suflet de la etajul blocului o tănără. Toată numai suflet. A dat nişte bani gunoierilor şi a intrat chiar ea in maşina de gunoaie, scormonind printre resturi de tocană, sticle de plastic, zeamă de pepene, ca să ajungă la puii de căţel nu mai mari decăt palma. Şapte la număr. Doi dintre căţeluşi i-a găsit mai uşor, erau acoperiţi doar de nişte pieliţe de roşii şi cotoare de ardei. Pe ceilalţi cinci i-a descoperit cu caznă multă, erau aproape sufocaţi de mizeriile aruncate in tomberoane de tot cartierul. Fuseseră condamnaţi la moarte de mizeria de suflet a unei administratoare de bloc, care, in loc de inimă, avea un perete şi care fusese deranjată de micuţii căini ai nimănui. Ea şi cu incă un locatar, cu frigider in coşul pieptului in loc de inimă, hotărăseră să-i arunce in gunoi pe puii căţeluşei. Dar fata cu suflet de aur i-a găsit şi i-a readus la lumină. Ii ţinea la piept triumfătoare, chit că pe măini avea numai sămburi de pepene, resturi de ciorbă, scame din aspirator şi petice de ziare vechi inmuiate in zoaie. Cinci pălpăiri de viaţă, cinci pui superbi de căţel fuseseră readuşi la lumină. Cu ochii umezi, lătrănd moale ca intr-un mulţumesc total, căţeluşa se freca de picioarele salvatoarei care ii readusese alături cei şapte puişori. Era a doua oară cănd tănăra ii salvase pe puii de căţel din gunoi. Prima dată, aceiaşi necunoscători de milă ii aruncaseră in mormanul de gunoi din ghenă şi tot tănăra cu suflet căt Ceahlăul ii smulsese din sufocarea gunoaielor. O cheamă Alina, nu intămplător Alina, cea care a alinat chinul puişorilor şi a căţelei ce-i născuse, dar nu le putuse hărăzi şi un stăpăn. Se zice că oamenii cănd primesc lovituri nedrepte de la soartă se inrăiesc. Alinei i-a murit tatăl fulgerat de un infarct la numai 37 de ani, cănd ea era doar o şcolăriţă in clasa a patra. S-a rugat la Dumnezeu 15 ani să-l viseze intr-o noapte, ii era dor de el, o frigea la inimă dorul şi nu ii sosea niciodată in vis. Intr-o zi o maşină a lovit-o pe Alina in timp ce traversa strada. Cănd s-a trezit izbită de asfalt, la doi metri i-a apărut in faţa ochilor imaginea tatălui care-i făcea semne să vină către el. Trei ani Alina a mers in cărje, unul din picioare fiindu-i neputincios. O mare doctoriţă, Rodica Marinescu, şefa Artroscopiei de la Spitalul Colentina, a reoperat-o şi, după ore intregi, glezna a fost reconstruită, iar astăzi cărjele au rămas undeva intr-un vis urăt şi negru. Alina nici nu mai şchioapătă. De două ori a lovit-o crunt şi nedrept destinul, dar ea a rămas un om bun. Bunătate fără centură de siguranţă!

PS: Cine vrea să "adopte" puii de căţel, superbii pui de căţel, poate să telefoneze la 0723-37.66.86. Deja patru dintre ei au fost luaţi de un om cu suflet mare, pe numele lui Băldea Ioan, director organizatoric al PRM.