x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate „Cele mai ieftine medicamente din UE” s-au scumpit la raft

„Cele mai ieftine medicamente din UE” s-au scumpit la raft

de Monica Cosac    |    02 Iul 2015   •   09:20
„Cele mai ieftine medicamente din UE” s-au scumpit la raft

De la 1 iulie, teoretic, românii au cele mai ieftine medicamente din Uniunea Europeană, odată cu noua listă de preţuri. Practic, cei care au intrat în farmacii au avut parte de o mare surpriză: au scos mai mulţi bani din buzunar.

După mai bine de şase ani şi multe amânări, guvernanţii au anunţat că le dau românilor dreptul de a-şi cumpăra medicamentele la preţurile mici care se practică în celelalte ţări din Uniunea Europeană.

Ieri au intrat în vigoare cele două cataloage naţionale care stabilesc noile preţuri ale medicamentelor de uz uman: unul cu preţurile maximale care pot fi folosite pe teritoriul României (Catalogul Naţional Public al Medicamentelor) şi cel care conţine preţurile ce vor fi decontate de CNAS (Catalogul Naţional al Medicamentelor).

Potrivit oficialilor, măsura va conduce la economii substanțiale pentru bugetul Ministerului Sănătății, iar banii „se vor regăsi tot în medicamente și în tratamente inovative pentru pacienți”.



„România trece la cel mai mic preţ european la medicamente, aşa cum este normal şi cum confirmă şi contextul socio-economic”, spunea, recent, ministrul Nicolae Bănicioiu, precizând că preţurile vor fi cu până la 20% mai mici decât până acum. Ieftinirea medicamentelor a fost salutată şi de premierul Victor Ponta, care a ţinut să scrie pe Facebook că „este una dintre marile realizări ale Guvernului actual” şi că „va ajuta milioane de români”.

Obligaţi să ridice preţurile până la noile plafoane


În ciuda promisiunilor şi anunţurilor optimiste ale guvernanţilor, bolnavii mai au de aşteptat până să cumpere tratamente mai ieftine.

Dimpotrivă, cei care au intrat în farmacii în prima zi a lunii iulie au resimţit o creștere a prețurilor, nu o reducere.

Asta nu pentru că nu ar fi fost actualizate preţurile la raft, cum se spunea la un moment dat, ci pentru că Ministerul Sănătăţii a redus preţul doar la câteva zeci de produse farmaceutice eliberate pe bază de reţetă, compensate sau nu, nicidecum la toate medicamentele de pe piaţă. În general, este vorba de produse farmaceutice scumpe, care se eliberează gratuit pentru pacienții cu boli cronice. În schimb, o serie de medicamente, în special cele care se eliberează la liber și pentru care românii plătesc prețul integral (aşa-numitele ODC-uri, n.n.), au fost scumpite.

Cu toate că preţurile mai mari au fost impuse de oficialii din Sănătate, luaţi la întrebări de pacienţi sunt cei de la care cumpără pastilele, spun farmaciştii.

Farmacista Alexandra Iancu a explicat pentru Jurnalul Naţional că doar o parte dintre medicamente au preţuri mai mici în noul catalog intrat în vigoare de la 1 iulie, restul fiind cu câţiva lei mai mari pentru fiecare produs.

Astfel că farmaciile care vând medicamentele la preţuri mai mici faţă de cele din listă practic îşi scad din profit. Spre exemplu, dacă o farmacie ia un produs cu 9 lei, iar prețul din catalog este de 10 lei, aceasta are posibilitatea de a-l vinde cu 9 lei, însă profitul unităţii farmaceutice va fi, practic, zero.

"Ministerul a anunţat medicamente mai ieftine, iar pacienţii vin şi ne întreabă de ce-s mai scumpe. Acestea sunt preţurile impuse, dar noi suntem zona de tampon între autorităţi şi pacienţi. În capul nostru se sparg oalele" - Alexandra Iancu, farmacist

A doua lovitură: creşterea costurilor pentru 21 de tratamente

Românii vor plăti mai mult şi pentru câteva zeci de tratamente compensate. Din această săptămână, 21 dintre cele mai folosite tratamente pentru afecţiunile reumatice, cardiace şi gastrice, care acum sunt gratuite sau compensate 90%, vor fi mutate de Ministerul Sănătăţii pe o nouă sublistă cu un procent de compensare de 20%. Ceea ce înseamnă mai mulţi bani lăsaţi de bolnavi în farmacii.

Deşi Jurnalul Naţional a cerut un punct de vedere şi din partea Ministerului Sănătăţii, în legătură cu situaţia creată, până la publicarea acestui material nu am primit niciun răspuns.

×
Subiecte în articol: medicamente