Fiecare semnal trimis de părţi ale corpului nostru este extrem de important şi nu transmite doar semnale ale neplăcerilor fizice, ci şi anumite stări sufleteşti negative sau sentimente referitoare la oameni sau situaţii, susține psihologul Laura Maria Cojocaru. „De multe ori, stările noastre sufleteşti dezechilibrate pot provoca, în timp, boli psihosomatice. Adică energiile negative produc stări chimice în corp, pe care le vom resimţi la un moment dat şi ca neplăceri fizice. Fiecare parte a corpului - precum gâtul, umerii, braţele, coatele, mâinile, degetele sau spatele (care are centre importante ale sistemului nervos) - transmite un semnal specific, deoarece este arondat unor stimuli psihologici”, declară Laura Maria Cojocaru.
Cele 7 părţi ale corpului care ne trimit sistematic semnale de alarmă
- Gâtul
Din punctul de vedere al psihicului, problemele fiziologice apărute în zona gâtului ne atrag atenția asupra flexibilității de a vedea situațiile, persoanele, soluțiile posibile din mai multe perspective. Această capacitate ne ajută să înțelegem care este abordarea cea mai potrivită, atât situației, cât și personalității noastre. Dacă rămânem „fixaţi” asupra unei singure perspective, asupra unui singur punct de vedere, atunci gâtul nostru are de suferit, manifestând dureri sau înțepeniri. Manifestările fiziologice interioare de la nivelul gâtului au legătură cu limbajul verbal și nonverbal, cu capacitatea noastră de a spune ce ne doare, de a refuza, de a riposta atunci când suntem abuzați, cu capacitatea de a ne exprima nevoile, de a cere, cu capacitatea de a ne exprima verbal emoțiile și cu creativitatea de a găsi cea mai utilă modalitate de comunicare.
- Umerii
Umerii sunt în strânsă legătură cu capacitatea noastră de a purta responsabilitatea dezvoltării și atingerii obiectivelor de viață. Atunci când umerii sunt afectați în vreun fel sau au o postura „căzută”, arată că ne simțim împovărați de responsabilități, că avem tendința să preluăm și din responsabilitățile altora sau că, pur și simplu, ne încărcăm singuri cu prea multe sarcini de făcut.
- Brațele
Braţele au legătură cu capacitatea noastră interioară de a primi sau a îmbrățișa oamenii și situațiile, provocările, schimbările, în sensul de acceptare prin și cu iubire. Totodată brațele simbolizează metaforic „aripile” noastre, adică ne arată câtă dorință de „zbor”, respectiv de creștere, de evoluție personală, învățare și schimbare avem, câtă forță, echilibru și libertate interioare simțim și ne acordăm pentru a înainta în viață.
- Coatele
Coatele reprezintă o parte fiziologică care flexibilizează brațul, deci arată şi flexibilitatea noastră interioară de a schimba în viață, atunci când este necesar, direcțiile, credințele, comportamentele, „uneltele” (resursele interioare și exterioare) pe care le folosim.
- Mâinile
Mâinile vorbesc despre sentimentul nostru de utilitate legat de o situație sau o persoană. Un sentiment de neputință legat de capacitatea de a duce la bun sfârșit ceva anume, de a ajuta, de a susține ceva sau pe cineva, se reflectă în zona mâinilor, prin dureri, tremurat, moleșeală. Așa „scăpăm lucrurile din mâini” și la propriu și la figurat, sau alte aspecte chiar mai grave.
- Degetele
Degetele ne amintesc de micile detalii cotidiene pe care avem tendința să le trecem cu vederea centrându-ne pe lucrurile mari. Doar că lucrurile mari sunt mai rare și viața este alcătuită din miliarde de momente mici, care înseamnă fundația pe care se construiesc cele mari, de aceea este bine să ținem cont de „lucrurile mărunte” și să ne bucurăm de ele.
- Spatele
Spatele este în legătură cu trecutul, cu „a căra” greutățile vieții (reale sau interpretate ca fiind greutăți), cu sentimentul de a fi „atacați pe la spate” și cu nevoile noastre de susținere emoțională și de securitate. Neplăceri în partea de sus a spatelui ne indică existența unor așteptări exagerate ca alte persoane să ne susțină din punct de vedere afectiv și acumularea unor stări de furie reprimată atunci când aceste așteptări nu ne sunt împlinite. Zona lombară ne vorbește despre refuzul de a ne detașa emoțional sau faptic de trecut. Partea de jos a spatelui ne arată o frică prezentă sau de viitor legată de insecuritatea financiară și, în general, de tot ce ține de latura materială a vieții”.