Lipsa medicamentelor, accesul limitat la monitorizare si la investigatii sunt principalele probleme cu care se confrunta pacientii cu cancer, copii si adulti, semnaleaza Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). "Nu s-a luat nici cea mai mica masura de protejare a acestora, prin accesul, firesc si legal, la tratament, la investigatii, la monitorizare, la evaluare periodica, la asigurarea continuitatii tratamentului, astfel cei peste 98.000 de pacienti in tratament au fost trimisi direct in fata ,,plutonului de executie', cum se poate numi deja sistemul de sanatate publica din Romania', se precizeaza intr-un comunicat elaborat la finalul celei de-a IV-a editii a conferintei nationale a FABC. Acesti bolnavi, pe langa stresul indus de cancer, mai sunt terorizati si de faptul ca, daca nu mai raspund la terapiile conventionale si au indicatie pentru terapii inovatoare, sunt "tratati' de CNAS cu includerea lor pe lista de asteptare, numita "lista mortii'. Accesul la tratament a devenit din ce in ce mai dificil din cauza eternei ,,lipse a fondurilor'. In timp ce in alte state europene durata medie de viata a populatiei creste, la noi este mai mica cu 5 ani fata de media UE si tot mai multi oameni mor din lipsa de medicamente sau pentru ca nu isi permit sa cumpere tratamentele recomandate de medici. In acest sens, FABC cere premierului Victor Ponta sa intervina si sa opreasca genocidul prin finantarea, cel putin la limita de avarie, a sistemului public de sanatate.