"Copii de parinti…"

Saptamana asta i-am intalnit pe copiii din Gradinita de la Costinesti. Cea inundata de apa si de groaza... I-am cunoscut pe copiii care, in inundatiile de acum doua saptamani, au ramas prizonieri in gradinita, singuri, fara puterea de a se salva, implorand ajutor in timp ce apa crestea, inghitindu-i. Au trait cateva ore cu frica mortii, iar salvarea lor a venit atunci de la cativa vecini care au ajuns la ei cu un ski-jet, apoi i-au scos pe un geam si i-au urcat pe acoperis... Pompierii i-au coborat de acolo in barci si i-au pus in bratele parintilor.

Stiu ce-a fost in sufletul parintilor si, am aflat cu groaza ce-a fost in mintea copiilor: "De ce m-au lasat singur la gradinita? De ce n-au fost cu mine? Inseamna ca nu ma iubesc!".

Au fost suparati pe parinti in zilele urmatoare si n-au vorbit cu ei. Si cum sa nu fi suparat cand esti doar un copil suparat de 3 ani si jumatate, de 4 sau 5 ani, si esti ingrozit pentru ca apa iti ajunge mai intai la glezne, apoi la genunchi, apoi la brau, la umeri, la gat..., iar mama sau tata nu sunt langa tine, si nu te-aud, nu vin chiar daca plangi, tipi... Cum sa nu fi suparat cand cei doi oameni, centrul universului tau, nu sunt langa tine atunci cand esti foarte speriat, ti-e frig si ai disperata nevoie de ei? De unde sa stii tu prin ce trec parintii tai care nu pot fi langa tine?! Cum sa-ti imaginezi ce calvar traiesc ei? Tu esti doar un copil!

Am vazut din nou ce insemnam noi - parintii, pentru ei - copiii. Si uitandu-ma in jur am realizat ce greseala uriasa facem atunci cand ii amenintam (chiar si-n gluma): "daca nu stai cuminte, sa stii ca te las singur!". Sau: "daca nu m-asculti, nu mai vin sa te iau!"... Amenintarile acestea sunt la indemana pentru ca par neverosimile, ireale - nici un parinte nu ar crede ca cel mic ar putea sa le ia in serios. Iar daca (Doamne Fereste!) situatia devine reala, copilul ramas singur isi va aminti de acele amenintari si se va gandi "mama m-a pedepsit si nu mai vine sa ma ia, nu am fost cuminte si nu ma mai iubeste!". Copilul tau nu va intelege ca nu poti sa ajungi la el - pentru ca in mintea lui esti un Superman - , insa poate crede cu usurinta ca nu vrei sa-l mai vezi pentru ca esti suparat pe el.

Nu demult, ma plimbam prin parc sa-mi aerisesc gandurile. Copii, parinti, jocuri, jucarii, rasete, plansete... ca-n parc. Si o scena... care in sufletul meu a avut o rezonanta cumplita.

In multimea de copii care alerga si se harjonea voioasa prin parc era si un tanc de vreo 3-4 anisori, mai neastamparat - in viziunea mamei lui. A vrut sa-l potoleasca si sa-l convinga sa o asculte si sa mearga acasa, asa ca i-a dat o lectie. S-a ascuns dupa un copac, iar ceilalti adulti i-au spus copilului ca mama lui a plecat si l-a lasat acolo singur. Stateau si se amuzau cand il vedeau pe copilas cum tipa, plangand dupa mama. Mergea prin parc, uitandu-se disperat dupa ea in toate partile, strigand-o fara incetare, in timp ce lacrimile ii curgeau siroaie pe obraji. In cele din urma, dupa mai multe minute chinuitoare pentru copil, mama s-a aratat.

Poate ca acest mod de educatie o da roade, dar mie, acum, nu mi se mai pare inofensiv ori... amuzant. Poate de atunci copilasul a devenit mai cuminte de frica sa nu-l paraseasca mama, dar eu nu pot sa uit disperarea intiparita pe chipul lui.

In general, suferintele copiilor sunt descrise numai de catre adulti (parinti, educatori, psihologi...). Insa prin ce trece cu adevarat un copil singur nimeni nu poate stii. Noi, adultii, putem doar sa ne imaginam. Sau sa descriem ulterior ce intelegem din ce ne povestesc ei. Insa noi, de obicei, ne straduim doar sa-i intelegem...

Copiii din Costinesti s-au intors acum la gradinita amenajata acum intr-un alt spatiu, "ca aia era murdara" mi-a spus o fetita. Tot ea a spus ca nu vrea sa-si aduca aminte de ziua aia. Un baietel de 5 ani jumatate pe care l-am ajutat sa se incalte pentru ca nu se descurca cu sireturile mi-a spus ca i-a fost frig, "dar colegul meu tremura mai tare decat mine", a adaugat el. Nu poti intra peste amintirile lor. Nu are rost sa-i rascolesti, sa-i indemni sa retraiasca acele ore inspaimantatoare. Poti doar sa te lasi purtat de valul crudei imaginatii... Si sa inveti ca tu esti stalpul lui de rezistenta, soarele si luna, zambetul si lacrima, sanatatea, viata... Tu esti pentru el totul.