Deviația de sept este o problemă des întâlnită, dar puțini pacienți știu că aceasta se poate agrava pe parcurs. Fie că e vorba de dureri de cap, sângerări nazale sau infecții ale sinusurilor, un lucru e cert - respirația nu se mai produce corect, scrie clicksanatate.ro.
Devierea accentuată a septului nazal poate duce până la înfundarea totală a unei nări sau a ambelelor, astfel, nu mai poate intra aer și implicit oxigen în cantități corespunzătoare.
Peste 80% dintre persoane au deviație de sept - afecțiune în care septul nazal (osul care împarte cavitatea nazală în două) este deplasat spre stânga sau spre dreapta, fapt care duce la îngreunarea respirației.
Nasul nu-și îndeplinește funcția de purificator al aerului, iar întreg sistemul respirator este supus unui proces continuu de iritare. Tratamentul este necesar doar atunci când septul suferă un dezechilibru grav, cauzând probleme mari de respirație.