De neacceptat - Copilul invizibil

"Cum te cheama?" "Andei!". Atat poate sa spuna. La intrarea in comuna Corneni, jud. Dambovita, traieste un copil de 3 ani. Cantareste doar 10 kilograme. Nu prea vorbeste, iar picioarele si o mana ii sunt paralizate. Sufera de tetrapareza spastica.

Asistentele sociale din comuna nu stiu care e boala copilului. "Cum te cheama?" "Andei!". Atat poate sa spuna. La intrarea in comuna Corneni, jud. Dambovita, traieste un copil de 3 ani. Cantareste doar 10 kilograme. Nu prea vorbeste, iar picioarele si o mana ii sunt paralizate. Sufera de tetrapareza spastica. Inundatiile au lasat familia sa fara casa si cu datorii la CEC, primaria nu se sinchiseste de ei, iar singurul venit il aduc palmele muncite ale tatalui si cativa oameni cu suflet bun care le mai dau ajutoare.

Sta chircit in bratele tatalui. Cu privirea-n pamant. Picioarele incolacite si mana stanga lipita de piept sunt imaginea trista a unui copil care nu stie ce inseamna cum e sa te poti misca. Il cheama Andrei. Are 3 ani si doar 10 kilograme. Nu are jucarii, nu are prieteni si nici macar forta de a sta in picioare. Mamei ii dau lacrimile. Cu picioarele impletite, baietelul se chinuieste sa stea drept, sprijinindu-se de bratele tatalui. Chipul i se schimonoseste, mainile ii tremura. Nu reuseste. Se uita cu ochii umezi la tatal sau, rugandu-l parca sa-i crute durerea. Parintele il ridica in brate ca pe un fulg. Andrei zambeste si se ghemuieste la pieptul tatalui sau. Ochii sai negri, umbriti de gene lungi, privesc in gol. Respira greu. A obosit.

Sechele si urme de casa. "Cat chin pe copilasul meu!", sopteste mama si-si sterge lacrimile cu podul palmei. Boala de care sufera baiatul i-a atrofiat muschii picioarelor si i-a paralizat una din manute. Ba mai mult, din cauza pozitiei incovoiate pe care o are tot timpul, una din coaste a devenit mai proeminenta. Si-l incomodeaza. Andrei avea 1 an si doua luni cand mama sa, Georgeta Neacsu, a observat ca baiatul nu poate merge nici macar de-a busilea. Mancarea nu o mai asimila, iar intreg corpul ii era parca prins in cleste. Au strans banii scosi de la munca cu ziua prin sat si au plecat spre Bucuresti. Diagnosticul medicilor de la Spitalul Budimex i-a facut sa se inchine si sa se intrebe descumpaniti: "Ce-o mai fi, Doamne, si asta?". Atunci a fost momentul cand si-a adus aminte de vorbele doctorilor de la Maternitatea "Sfantul Pantelimon" din Capitala, spuse la nastere: "Copilul tau va ramane cu sechele". Femeii i s-au parut fara noima si multa importanta nu le-a dat. Desi la nastere baiatul cantarea doar 1,200 kg si a avut hemoragie la creier. Dupa trei luni de stat in incubator, Georgeta impreuna cu fiul sau au parasit maternitatea. Andrei avea 2,800 kg. Era firav si mic cat un pisoi. Si ducea pe umeri un diagnostic greu de infruntat: tetrapareza spastica, retard psihic si motor. Au trecut de la aflarea diagnosticului aproape 2 ani. Zile negre pentru familia Neacsu. Zile in care razvratirea apelor le-a trantit la pamant casa din chirpici, facand una cu pamantul acareturile adunate vreme de 10 ani, cat au locuit acolo. Au mai ramas din casa soba de teracota si pamantul drept podea, pe care nu era zi in care femeia sa nu-l netezeasca si apoi sa intinda un covor scuturat de tarana. Un an au umblat din casa in casa. Ba pe la vecini, ba pe la socri, doar-doar vor gasi un pat cald pentru cei doi copii ai lor. Au zis "Bogdaproste" cand parintii sotului i-au primit in camaruta in care locuiau si ei. Si luni bune de zile au stat claie peste gramada intr-un pat stramt sapte insi, respirand aerul ranced, cu iz de mucegai al unei odai mici si batrane, in care iarna arareori se simtea o bruma de caldura, atunci cand se indurau sa faca focul cu lemnele pastrate pentru zilele mai friguroase.

Lancezeala pe banii statului. Georgeta si Marian Neacsu sunt oameni cu ochi tristi. Daca zambesc vreodata, o fac usor, in coltul gurii, si-atunci ca semn de multumire pentru vreun ajutor primit din partea oamenilor. Cum ar putea ei sa zambeasca cand copilul lor mai mic plange, neputincios, iar cel de 14 ani merge la scoala, in toiul iernii, doar cu o bluza de trening pe el? Cand unul, cand altul zile intregi au pandit un moment in care sa-i povesteasca primarului Serban necazurile prin care trec. In zadar. Tot ajutorul primit de la edilul comunei a constat in "7 milioane, banii veniti de la Guvern pentru casa inundata si doua-trei masini cu piatra ca sa ne ridicam fundatia pentru o alta casa". Primarul Serban Vasile le-a inchis usor gura, spunand sec, fara sa se gandeasca prea mult la vreo solutie: "nu sunteti singurii nevoiasi." Si s-a spalat pe maini. Aceeasi atitudine, imposibil de tolerat, o au si angajatele Directiei de asistenta sociala si protectia copilului din cadrul Primariei Corneni. "Iar cazul Neacsu?", se revolta una dintre angajate, Georgeta Nica, auzind ca vrem sa aflam concret ce au facut pentru a-l ajuta pe Andrei. Se uita una la alta, dau din colt in colt, intrebandu-se intre ele care-i boala de care sufera copilul, de care "doamnele" ar fi trebuit sa se preocupe in permanenta, fie si numai pentru ca asta le e meseria. De-ndata le sare in ajutor, contabila primariei, sotia primarului, de teama ca nu cumva "sa scrieti urat despre noi la ziar". Caci un lucru este clar: grija cea mare a angajatelor primariei era mai cu seama cum vor da ele la ziar, si nu daca si-au facut sau nu meseria.

Primarul habar n-are. In timpul acesta, in care persoanele platite sa se ocupe de astfel de cazuri stau la caldura in birourile lor comode, Andrei se lupta cu paralizia, iar parintii cu o viata dusa in saracie. Singurii bani din care traiesc este salariul tatalui, de vreo trei milioane de lei si indemnizatia de handicap a lui Andrei de 3.250.000 de lei. "As fi vrut ca macar sa ma treaca pe mine ca insotitor si sa ma poata plati", spune mama copilului, rugamintea pe care o are la "domn’ primar". Contactat telefonic (la primarie nu l-am gasit), "domn’ primar", Serban Vasile, a facut promisiuni ca-i va ajuta "cum va putea". Cum anume, nici dumnealui nu stie, pentru ca spune el, dandu-si importanta, "trebuie sa analizez situatia, stiu doar ca cel mic are ceva la picioare". De parca trei ani de cand familia Neacsu trece prin aceste probleme nu ar fost suficienti pentru a cunoaste problemele si a-i sprijini.

Progrese. Dumnezeu insa le-a scos in cale si oameni care nu au pregetat nici cand a trebuit sa-l duca pe Andrei la spitalele de prin Bucuresti, nici in centre de recuperare. Doctorul Eduard Sersea, directorul general al serviciului de ambulanta BGS, a aflat de povestea baiatului din presa. Si, vreme de doi ani l-a dus la recuperare la Institutul Ocnita din Dambovita, i-a cumparat ghetute ortopedice. Iar de Nasterea Domnului, a fost pentru Andrei si fratele sau, Florin, Mos Craciunul lor, incarcat cu de toate. "Dispensarul nu a facut nimic pentru aceasta familie. Pentru ca nu au nici macar asigurari sociale, acum, mama si copilul se afla in pericolul de a plati 500.000 de lei pe zi, timp de o luna de zile, recuperarea de la centru. Zilele aceastea urmeaza sa-i aducem lui Andrei proteza de care are nevoie si il vom duce la o noua sedinta de exercitii. Asta e singura lui sansa de a se recupera cat de cat. Progresele sunt vizibile. Daca la inceput era ca o carpa, acum, isi poate misca mainile, putin, ce-i drept, si a inceput sa mearga de-a busilea", spune doctorul Sersea.

Dorinte de copil. Dintr-un colt de pat, Florin, fratele mai mare a lui Andrei, priveste tacut. Tocmai a venit de-afara. E zgribulit. Imbracat intr-un pulover subtire si o pereche de blugi, copilul de 14 ani se sfieste sa spuna ce isi doreste. Stie ca nu are voie sa tanjeasca nici dupa calculator, si nici dupa bicicleta, asa cum au colegii sai de scoala. "Mai bine sa se vindece Andrei!", spune el si se inroseste in obraji. Nu are carti pentru scoala si nici bani sa mearga la teatru, dar vrea din tot sufletul sa se faca actor. "Asa o sa fiu oricine pe scena, un om bogat, un doctor, un om mare."

Recunostinta

De patru luni, familia Neacsu locuieste in casa noua. Nu e terminata si nici prea incapatoare, dar are "ciment pe jos si doua paturi. E de-ajuns. Ne-am tras curent electric de la un vecin si suntem multumiti. Sa-i dea Dumnezeu sanatate patronului sotului meu care ne-a ajutat cu materiale ca sa ridicam casuta asta", spune mama lui Andrei (foto) si priveste cu recunostinta in jur. In incaperea cu peretii imbracati cu carpete si podeaua acoperita cu covor maro, sunt doua paturi, un fotoliu, o masa si un televizor. Toata iarna, Florin a dormit in fotoliu, langa soba, doar-doar ii va iesi frigul din oase. Georgeta face mancarea pe frig, in bucatarie, dar nu se plange, caci "mai mare minune a fost sa avem camarutele astea doua". Spune vorbele astea si-si strange copilul in brate. Mamei ii dau lacrimile. Andrei o priveste descumpanit si ochii lui se umezesc intr-o clipa, pironiti la chipul femeii.

Ruga

"Cand au venit apele, am mai strans doar cateva lucrusoare ale lui Andrei si ale fratelui sau mai mare, Florin, si am fugit din calea puhoaielor. Ne-a ajutat un om cu suflet mare si ne-am ridicat apoi doua camere, ca sa avem unde sa ne crestem copiii. Dar daca sanatate nu avem, niciodata nu vom putea fi fericiti! Pentru Andrei, recuperarea e cea mai importanta. Ma rog la Dumnezeu ca poate, intr-o zi, copilul nostru va putea sa mearga. Ma rog sa traiesc clipa asta..." Georgeta Neacsu, mama lui Andrei