Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu stiu ce sa le mai spun parintilor care ma intreaba cum sa-si tina copiii departe de tragedii... nu stiu! Aud de copii disparuti despre care nu se mai stie nimic... de copii disparuti si gasiti morti.
IN MEMORIA LUI VLADUT
Nu stiu ce sa le mai spun parintilor care ma intreaba cum sa-si tina copiii departe de tragedii... nu stiu! Aud de copii disparuti despre care nu se mai stie nimic... de copii disparuti si gasiti morti. Aud de fete violate cu bestialitate, de fete fortate sa se prostitueze... de adolescenti ucisi cu sange rece... Aud de copii sau tineri care cer mila de la straini, oameni cu suflet, pentru o operatie salvatoare. Si simt cum brusc devin paranoica, desi sunt constienta ca "fusta mamei" nu e cea mai buna ascunzatoare... decat, poate, de moment.
Cum poti sa tii de mana un baiat de 16 ani? Nu poti! Il lasi sa umble, sa inceapa sa pipaie el singur viata... il lasi... si il gasesti mort - batut, ucis si ingropat... si atunci ce sfat sa le dau eu parintilor care ma intreaba cum sa-si protejeze copiii?
Parca nu mai vreau sa aud... nu mai pot... e atat de multa suferinta! Desi, daca nu mai aud de ele, asta nu inseamna ca nu mai exista...
Am crezut ca as putea lupta, ca pot incerca macar sa schimb ceva... pentru ca ceea ce s-a intamplat copilului meu sa nu se mai intample. Dar in fata puhoiului de nenorociri de care aud si ma asalteaza, ma simt neputincioasa... mica si obosita. Ma napadesc si ma acopera... ma simt prinsa intr-o plasa si am impresia ca, daca ma agit, ma sufoca. Cu cat caut solutii, cu atat vin mai multe nenorociri... si mai multe... si incep sa cred ca nu avem ce face... ca am nimerit intr-o jungla cu atat mai periculoasa cu cat ferocitatea se manifesta din partea oamenilor. Oameni dotati cu judecata, cu inteligenta... dar fara suflet. O jungla cu fata umana in care suntem rataciti chiar daca avem impresia ca o cunoastem foarte bine. Cum mai poti sa te implici cand vezi ca rautatea n-are limite? Cand afli ca unii criminali sunt prinsi, dar altii rasar ca din pamant, precum ciupercile otravitoare dupa ploaie? Traim plini de optimism ignorand pericolele (umane) din jurul nostru, inchizand ochii si urechile cand auzim de astfel de intamplari nenorocite si sperand ca nu ni se va intampla si noua. Sau ne revoltam, dar revolta noastra individuala nu face doi bani. Parca am vrea sa facem ceva, dar nu stim cum sau suntem sleiti si ne gandim ca oricum suntem prea mici ca sa putem schimba lumea. Nu ne putem schimba pe noi, daramite pe ceilalti. Si ne complacem asa - sa privim fara sa vedem, sa auzim fara sa-ntelegem, amanand de pe o zi pe alta implicarea. Si ii lasam pe altii mai puternici, mai patimasi sau mai energici sa o faca... dar si ei sunt o mana de oameni. Ne uitam la filme care ne misca imobilitatea, dar numai atat cat sa ne dea lacrimile... si tot nu facem nimic.
"Dumnezeu pentru o zi" este o comedie savuroasa... care te pune pe ganduri. Te face sa constientizezi ca tu poti fi Miracolul pe care-l astepti cu indarjire din Alta Parte. Iar un miracol poate fi si unirea oamenilor pentru a-si schimba viata in bine.
Citește pe Antena3.ro
