Încălzirea planetară ar putea afecta sănătatea umană în următorii 30 de ani, potrivit modelelor informatice prezentate sâmbătă, la Washington, care arată că un climat mai cald şi mai umed favorizează creşterea toxinelor şi bacteriilor, relatează France Presse.
Aceste cercetări - finanţate de Agenţia federală a oceanelor şi atmosferei (NOAA) americană - arată cum creşterea globală a temperaturilor modifică ecosistemele acvatice făcându-le mai propice proliferării algelor toxice şi microorganismelor nocive.
Astfel, un studiu efectuat de Stephanie Moore - de la Centrul oceanelor şi sănătăţii umane din cadrul NOAA - prezice că sezonul în care alga toxică “Alexandrium catocitenella” proliferează în estuarul Puget în statul Washington se va prelungi. Această algă produce o toxină care se poate acumula în scoici. Consumul acestor fructe de mare contaminate poate provoca simptome gastro-intestinale şi neurologice mai mult sau mai puţin grave şi uneori mortale.Proliferarea acestor alge în perioade din ce în ce mai mari vor duce de asemenea la căderi economice nefaste în sectorul pescuitului. “Schimbări în sezonul apariţiei acestor alge toxice par iminente şi modelele noastre arată că ne putem aştepta la o creştere importantă a acestor alge în estuarul Puget şi în alte ecosisteme similare în următorii 30 de ani, ba poate chiar în deceniul următor”, a explicat Moore în cadrul conferinţei anuale a Asociaţiei americane pentru progresul ştiinţei (AAAS), reunite în acest week-end la Washington. “Până la sfârşitul secolului al XXI-lea, aceste alge vor putea începe să apară cu două luni mai devreme în fiecare an şi să persiste cu o lună mai mult comparativ cu sezonul actual, din iulie în octombrie”, a adăugat ea.