"Ini-mama, inima!"

"In momentul acesta poate sa rada si peste o secunda sa moara." Parintii unei fetite de 2 ani si doua luni cu o grava afectiune congenitala a inimii sunt convinsi ca micuta lor va muri doar fiindca ei nu au bani "pentru operatia salvatoare".

CATRE TINE. Strigatul de ajutor al acestei fetite bate la portile fiecarei inimi. Poti sa ramai nepasator cand stii ca, fara ajutorul tau, ea va muri?

Pentru ea, nu saptamanile, ci orele sunt numarate. Pare o fetita ca oricare alta, un inger abia venit printre oameni, un inger cu mofturi, cu multa dragoste si dorinta de viata.

Dar soarta i-a fost pecetluita inca dinainte de a se naste, iar inimioara ei, putin mai mare decat un mar, mai bate doar pentru ca Dumnezeu iubeste copiii. Larisa sufera de o malformatie care are remediu, dar pentru a carei corectare trebuie cam 50 milioane de lei. Medicii, care ar putea remedia functionarea organului vital al Larisei printr-o interventie chirurgicala simpla, amana, aparent fara motiv, efectuarea operatiei. Rudele fetitei sunt disperate, copilul e din ce in ce mai bolnav, iar parintii, epuizati fizic si psihic, se pierd, dupa cum spun chiar ei, intr-un insuportabil "priveghi" al apropierii sfarsitului. "Medicii specialisti consultati, de la mai multe institutii de profil, au spus ca fetita trebuia supusa unei interventii chirurgicale pana la varsta de 2 ani, or, ea deja intra in a doua luna a celui de-al treilea an. Se simte din ce in ce mai rau, iar daca mai pierde putin din greutate, cum e caracteristic bolii, chiar nu se mai poate face nimic, interventia nu mai poate fi realizata, daca mai poate fi vorba de asa ceva, pentru ca fetita poate muri si in clipa aceasta", se confeseaza cu lacrimi in ochi Lenuta Anton (26 de ani), mama Larisei Anton, o fetita dragalasa foc.

"DAU INIMA MEA COPILULUI!" Epuizata, Lenuta povesteste ca, in naivitatea sa, a propus medicilor sa-i fie prelevat propriul cord. Cand, adusa cu picioarele pe pamant, a inteles ca, evident, trebuie sa moara pentru asta, a sustinut cu tarie ca este de acord sa se sacrifice "pentru copilasul" ei.

"Din martie 2004, medicii ne-au amanat pana in septembrie, in septembrie au zis ca anestezistul e plecat in SUA, si tot asa. Acum ne-au programat pentru aprilie anul acesta, dar nu suntem siguri de nimic. Suntem convinsi acum de faptul ca numai pentru motivul ca nu avem bani suficienti sa dam in stanga si in dreapta fetita noastra nu a fost inca operata. Nu ne-ar surprinde amanarea in continuare a interventiei, ceea ce ar duce practic la pierderea copilului. Oricum, noi deja am cheltuit cel putin 30 de milioane pentru tratamentul, analizele necesare si intretinerea starii ei de sanatate. Dar nu au fost de-ajuns. Iar acum trebuie alte 50 de milioane pentru efectuarea operatiei. Cel mai mult costa un fel de proteza, ca inima ei e ca o casa cu doar trei pereti. Mai trebuie si pentru investigatiile cu dispozitivul Doppler, cum am facut si pana acum de nenumarate ori. Insa chiar nu avem de unde sa scoatem banii. Si asa avem rate pentru imprumuturile necesare deja contractate", precizeaza femeia.

TIMPUL CARE UCIDE. Principala afectiune a inimii fetitei, defect septal atrial (tip ostium primum), a fost descoperita la un control medical de rutina, pe cand Larisa Maria Anton, fetita despre care este vorba in randurile de fata, avea doar 3 luni. Ulterior, au mai aparut doua diagnostice: cleft de valva mitrala si insuficienta mitrala secundara, gradul III. "Intrucat trupul nu o ajuta, trebuie sa o supraveghem tot timpul. Neavand multa stabilitate, si-a fracturat o manuta. Asta ca sa nu mai punem la socoteala ca trebuie operata si la ochi."

Parintii, doi tineri de 26, respectiv 30 de ani, s-au speriat ca isi vor pierde fetita. In ciuda faptului ca situatia lor materiala este precara, ei au crezut ca vor reusi sa gaseasca banii necesari salvarii copilului. Cheltuielile din ce in ce mai mari facute de la luna la luna, frica, epuizarea fizica si psihica i-au facut sa subestimeze un adversar redutabil in lupta cu boala fetitei, timpul. De atata grija au ajuns sa nu se mai gandeasca la ei. Mama, imbracata mai tot timpul in negru, a albit de atata durere in suflet, iar lumina din priviri, ce apare atunci cand zareste copila, i se stinge cand vorbeste de boala.

UN PORTRET AL SUFERINTEI. "Ini-mama, inima!", asa spune Larisa cand o doare in piept. Ea nu poate rosti decat jumatati de cuvinte si, foarte rar, cuvinte intregi. Noapte sau zi, mama trebuie sa se scoale si sa-i faca masaj pana ii trece. Seara, adoarme greu si cei doi soti fac cu randul la leganat. Atunci, tarziu in noapte, ei isi amintesc ca trebuie sa faca rost de bani pentru medicamente. "Dar oare mai rezista pana se hotarasc medicii sa o opereze?", isi soptesc ei, ca pe-o rugaciune. Fetita e putin anemica si are nevoie de fier, mananca putin si de aceea hrana trebuie sa fie cat mai consistenta. Cateodata, dimineata se trezeste cu energie si pofta de viata, dar imediat oboseste si picioarele ii tremura. Pentru ca o supara corpul, se enerveaza si nu mai are chef de nimic, nici de papusica. Dar groaznic este in spital, cand Larisa plange fara oprire chiar si trei zile. Dar mama nu doarme si o supravegheaza, chit ca trebuie sa stea treaza toata viata. "Drumul pana la spital ne costa bani si suferinte pentru ca scoaterea ei afara implica automat si o imbolnavire. Raceala nu-i trece nici dupa doua saptamani, se invineteste, oboseste, e indispusa. Se vede ca sufera foarte mult. Si suferim si noi, dar suferinta noastra chiar nu conteaza", spune mama Larisei. Pentru familia Anton nu mai exista de mult sarbatori. De Pastele trecut, Lenuta a plans langa cozonacul daruit de mama sa. Si a facut mancare cu copilul in brate, asa cum face zilnic. Pe 20 februarie, a fost ziua de nastere a fetitei, iar parintii s-au gandit ca ar putea fi ultima ei aniversare. De aceea, au facut tot ce au putut ca sa-i cumpere o masinuta si i-au incropit un tort. Au gustat si ei o firimitura, stergandu-si de pe buze lacrimile. Iar noaptea s-au culcat fericiti ca fetita lor a mai trait o zi. Dar s-au trezit asa cum fac zi de zi si au ascultat daca mai sufla. "O visez pe Larisa cum ne-o ia Dumnezeu, o visez moarta, o visez rau. Tare mi-e frica sa nu pateasca ceva", spune Elena David, bunica fetitei.

DEPINDE DE NOI. S-au rugat cu totii. Larisa a sarutat icoana si si-a facut cruce. Stie sa faca si matanii, cum a vazut la mamaia. Si atunci a facut matanii. In timpul vizitei noastre, intr-un moment de neatentie, Larisa s-a aplecat si a atins cu fruntea tarana, pamantul din care ne nastem cu totii si care face sa existe oameni ca noi, ca Larisa si ca alti copii bolnavi si condamnati. Pamantul care ii tine printre noi, laolalta, si pe medicii chirurgi, si pe preoti, si pe ciocli. Un pamant care n-ar trebui sa o acopere, Doamne fereste!, pe fetita Larisa, decat cel putin peste 70-80 de ani, poate si mai mult. Si asta depinde numai de noi.

SI-AR DA INIMILE CA S-O SALVEZE PE LARISA

Tata lucreaza, mama insoteste copilul. Locuiesc impreuna cu bunica Larisei, care este femeie de serviciu la o scoala, si cu un cumnat, intr-o casuta saracacioasa, dar foarte curata, din Targu Frumos. Fiecare "se chinuie" cum poate sa aduca un ban in plus acasa. Dar intra putini in avutia familiei: 3 milioane ale bunicii si leafa tatalui, si el bolnav de inima. Printre sughituri de plans si permanent cu inima stransa de frica, bunica Larisei lucreaza cand si cand la cate o plapuma, pe care cu greu o vinde. Cu acul intrandu-i in carne - mainile ei tremura deasupra rosului care estompeaza si vindeca - , bunica fetitei se roaga neintrerupt cu fata la icoana ca nepotica ei sa ramana in viata. Pentru cei apropiati, durerea cea mare este atunci cand Larisa le cere, in nevinovatia ei, sa-i sarute inima care a inceput sa o doara si sa cheme un inger sa o ajute… Sa o ajute sa traiasca, pentru ca mama nu vrea sa gandeasca altfel, desi vede cum de la o zi la alta buzele fetitei se invinetesc si cum dragostea lor, imensa si fara conditii, nu poate salva copilul. Si-ar da chiar ei inimile, si-ar da sufletul pentru a o ajuta sa creasca, iar bunica le este alaturi pentru ca isi doreste si ea sa vada fetita mare, sanatoasa si frumoasa. Cu totii au aceasta unica speranta si cu totii cred ca Dumnezeu si oamenii vor face impreuna o minune pentru ca un cosmar de doi ani sa se transforme intr-un viitor si pentru ca Larisa sa-i poata ajuta, candva, pe cei care au ajutat-o. COPILUL LUI DUMNEZEU. Nu stie inca sa faca multe lucruri, dar a invatat sa se inchine, sa sarute icoanele si sa faca matanii

SPERANTA

Practic, Larisa traieste doar datorita unor interventii periodice, intrucat fetitei i se introduce un cateter pana in inima. "Este o procedura cumplit de dureroasa, iar Larisa nu poate fi anesteziata pentru ca trupul ei nu reactioneaza la anumite medicamente. Operatia ar salva-o de aceste chinuri cumplite. Dupa atata durere, a ajuns sa tipe doar cand vede pereti albi, asemanatori celor din spitale." Drama tinerilor soti e cu atat mai cumplita, cu cat Larisa este si va ramane singurul lor copil. Si asta pentru ca si mama si tatal au RH negativ, iar medicii le-au spus ca un alt copil ar fi practic condamnat la suferinta unei boli cumplite. Insa parintii spera ca fetita lor sa se faca bine. Iar speranta este nu doar in Dumnezeu Cel care i-a ajutat intotdeauna, ci si in semeni. Si s-au convins ca oamenii din jur pot fi buni. Au vazut asta dupa ce o doamna de la Primaria din Targu Frumos a spus povestea Larisei pe Internet. "Pe toti cei care ne ajuta din putinul lor nu-i uitam. Cineva ne-a dat 500.000 de lei si, de atunci, ne rugam pentru omul acela de cate ori mergem la biserica. Si mergem tare des...", mai spune bunica Larisei. Daca puteti sa-i daruiti, in Postul Pastelui, o farama de speranta acestui copil, il gasiti in judetul Iasi, Targu Frumos, pe str. Horia la nr. 1. Se pot face donatii in contul deschis pe numele Anton Lenuta Elena, la BRD filiala Targu Frumos, cu numarul: RO 04BRDE240SV3035 506 2400, iar mai multe informatii se pot obtine la telefon 0232.71.13.90.