Alergia este un răspuns al sistemului imunitar la substanțe inofensive în mod normal, cum ar fi polenuri, alimente, sau acarienii din praf. În timp ce la majoritatea oamenilor aceste substanțe (alergeni) nu prezintă nicio problemă, sistemul imunitar al persoanelor alergice le identifică drept o "amenințare" iar atunci apar reacțiile alergice. La nivel mondial, datele sunt alarmante: aproximativ 20% din populație este afectată de rinita alergică, circa 6% are cel puțin o alergie alimentară, iar aproape 20% au dermatite atopice, la un moment dat. La copiii mici alergiile nu sunt foarte întâlnite, însă ele apar treptat, atingând un maxim la sfârșitul adolescenței. Vestea bună este că, odată cu înaintarea în vârstă, unele alergii dispar.
“O mare varietate de alimente pot provoca reacții alergice, dar 90% dintre răspunsurile alergice la produsele alimentare sunt cauzate de lapte de vacă, soia, ouă, grâu, arahide, nuci, pește și crustacee”, explică dr. Adriana Tudose, medic primar alergologie și imunologie clinică din cadrul Centrului Medical ProVita - Diagnostic și tratament.
Alergenele sunt conținute sau vehiculate de diverși factori din mediul extern: factori fizici (căldura sau frigul), chimici (substanțe chimice, medicamente, produse cosmetice, veninuri de animale și insecte, latex etc.) și biologici (bacterii, virusuri, paraziți, toxine microbiene, insecte, polen, fructe, praf, fulgi, păr și scuame de animale, vaccinuri etc.)
Cum se manifestă
Simptomele de alergie variază. La alergiile atopice, efectul expunerii la un alergen poate fi imediat, iar simptomele ușoare sau severe, variind de la prurit (mâncărimi) la nivelul ochilor, eczeme, rinită, conjunctivită, vărsături și diaree, iar în cazuri rare, șoc anafilactiv.
În timpul copilăriei, alergiile alimentare (în special la ouă și lapte) sunt cele mai comune. După vârsta de 3 ani, majoritatea copiilor alergici tolerează aceste alimente, în timp ce alergia la inhalanți devine predominantă.
“Știați că sindromul de alergie orală poate să apară la persoane alergice la polen, atunci când acestea mănâncă anumite fructe, legume, nuci sau fasole? Simptomul apare din cauza unei reacții încrucișate - polenurile conțin proteine cu structură asemănătoare cu cele prezente în acest aliment special”, detaliază dr. Adriana Tudose, care precizează că în acest caz, alergiile se manifestă atunci când mâncăm respectivele legume sau fructe crude.
Cel mai frecvent afectate organe sunt cele de la nivelul căii de pătrundere în organism a alergenului (pielea și mucoasele, aparatul respirator și aparatul digestiv). Simptomele pot fi locale (cutanate, oculare, ORL, pulmonare, digestive) sau sistemice (cefalee, febră, vertij, stare de rău, hipotensiune arterială, sincopă, stop cardio-respirator), care apar atunci când alergenele sunt introduse direct în curentul sanguin (prin injecții, perfuzii, transfuzii, mușcături sau înțepături de animale etc.).
Cum scăpăm
Pentru a putea ține sub control sau trata alergiile trebuie mai întâi să le identificăm. Astfel, testele alergologice au ca scop depistarea alergenului implicat în declanșarea unei reacții alergice. Se folosesc în mod uzual trei tipuri de teste: cutanate, serologice și hematologice, fiecare cu anumite avantaje și dezavantaje, iar medicul alergolog vă poate recomanda cea mai potrivită metodă.
Evitarea alergenului este întotdeauna cel mai bun tratament pentru alergii. Însă, atunci când acest lucru nu este posibil, există medicamente ce pot ajuta la controlul simptomelor: decongestionantele nazale și antihistaminicele sunt cele mai frecvente medicamente antialergice, iar corticosteroizii topici sunt eficienți în tratarea inflamației nazale.
Există câteva metode simple de prevenire ce pot împiedica apariția simptomelor alergiilor, diferite în funcție de tipul afecțiunii.
Astfel, pacienții cu astm sau rinita alergică declanșate de acarieni, mucegaiuri sau alți alergeni de interior trebuie să controleze calitatea climatului din casă: temperatură scăzută, umiditate scăzută (între 40 și 50 %) și o bună ventilație.
“Persoanele cu alergii la acarienii din praful de casă și mucegaiuri trebuie să îmbrace complet salteaua de dormit, pernele, plapuma, cuverturile şi păturile în huse impermeabile la alergene. În plus, trebuie să aveți în vedere spălarea săptamânală a întregii lenjerii de pat cu apă la temperatura de 55℃- 60℃, reducerea umidităţii relative (sub 50 %) și aerisirea zilnică a camerei, în funcţie de climat. Nu uitați de ventilarea optimă a bucătăriilor/ băilor pentru eliminarea aburilor, utilizarea instalaţiei de aer condiţionat/ dezumificatoarelor, înlăturarea excesului de apă de pe obiecte sanitare din bucătărie, soluţionarea scurgerilor/stagnărilor de apă. Nu în ultimul rând, evitați dormitul în camere neamenajate - casă de ţară, condiţii hoteliere improprii, evitarea locuirii în subsoluri, încăperi umede etc.”, recomandă dr. Adriana Tudose.
Persoanele cu alergie la polen trebuie să evite ieșirile în aer liber în zilele căldureoase și ușcate, în sezon, în special primăvara. Este bine ca pentru ieșiri în aer liber să alegeți mai ales zilele umede, înnorate sau ploiase.