Alexandra priveşte cu ochi mari suferinţa. La cei 3 anişori nu ştie încă să-i ceară lui Moş Crăciun un cadou pentru ea. Dar, dacă ar şti, ar cere să nu o mai doară atât, să nu mai vadă numai spitale în faţa ochilor şi să poată şterge durerea de pe chipul părinţilor. Cancerul care-i macină trupul poate fi învins cu o operaţie în Franţa, operaţie care costă în jur de 160.000 de euro. Să-i ştergem din privire suferinţa!
Nimeni nu a ştiut când i s-a cuibărit boala în celule. Când privirea de fetiţă veselă i s-a umbrit de boală, când răceala şi fierbinţeala n-au mai părăsit-o. Alexandra cu chip îngeresc se luptă cu o boală cumplită şi complicată care-i atacă tot corpul: neuroblastom.
COPIL CAPTIV ÎNTR-UN COŞMAR
Mama fetiţei a pus răceala care se încăpăţâna să nu treacă pe seama sezonului rece. A încercat mai multe tratamente recomandate de medic, dar Alexandra continua să tuşească, să aibă febră şi să nu aibă poftă de mâncare. Jucăriile nu mai erau interesante pentru ea şi o apatie secretă îi măcina trupuşorul. Anul trecut, într-o toamnă care ar fi trebuit să fie frumoasă pentru tânăra familie din Panciu, Vrancea, a început coşmarul ca un vârtej din care părinţii Alexandrei simt că nu mai pot ieşi. “La controlul pe care i l-a făcut medicul de familie am observat o vânătaie mare pe torace. Analizele au ieşit rău şi în aceeaşi noapte am plecat la Spitalul din Focşani. S-a descoperit că avea lichid în burtică şi necesita operaţie imediat. Am ajuns la Spitalul «Grigore Alexandrescu» din Capitală, unde medicii care au operat-o ne-au spus că Alexandra intră la operaţie cu o singură şansă de partea ei”, îşi aminteşte mama copilului, Alina Udrişte. În urma acestei operaţii, Alexandrei i s-a extirpat o bucăţică din rinichiul drept.
“UNDE ÎN LUMEA ASTA SĂ PLEC CA SĂ-MI SALVEZ COPILUL?”
De atunci, pentru Alexandra şi părinţii ei viaţa a început să se zbată între câteva cuvinte: chimioterapie, operaţie, cancer. Opt luni de citostatice în ţară au ţinut boala în frâu, dar alte complicaţii au început să apară. Rinichiul operat s-a atrofiat şi a fost nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. Medicii dau cu zgârcenie şanse copilului. “De disperare, i-am întrebat pe doctori unde să plec în lumea asta ca să-mi salvez copilul”, spune cu voce tremurată mama. Într-o ultimă zbatere, familia Udrişte a trimis dosarul medical al copilei la Institutul “Gustave Roussy” din Paris. Medicii au dat din nou aripi visurilor părinţilor de a-şi vedea copilul bine, numai că realitatea le taie din nou elanul. Alexandra nu poate beneficia de formularul E 112 prin care să poată deconta cheltuielile de aproape 165.000 de euro, pentru că unele tratamente se pot face, teoretic, şi în ţară. Însă părinţii fetiţei nu mai pot face faţă scepticismului unor medici români care le-au spus că se luptă degeaba, iar Alexandra a pierdut bătălia.
“În Franţa ni s-a spus clar că avem şanse, altfel nu ne mai primeau. Dar au zis că ne aşteaptă în două săptămâni, pentru că starea fetiţei se poate agrava şi atunci şansele ar scădea drastic şi costurile implicate de operaţie s-ar dubla la rân-dul lor”, explică mama.
Neputinţa şi timpul sunt cei doi duşmani ai părinţilor Alexandrei. Mama lucrează la o bancă şi a trebuit să-şi întrerupă munca pentru a fi alături de copilul ei. Tatăl e pompier în Panciu şi trăieşte durerea neputinţei de a-şi putea ajuta copilul. Nici nu mai au puterea să se gândească la Sărbători şi la miracolul Crăciunului. “Mai avem o fetiţă de 2 ani, pe care acum o privăm de multe lucruri. Facem toate sacrificiile, numai să o ştim pe Alexandra sănătoasă”, spune mama printre lacrimi. Să ajutăm un înger să zâmbească vieţii din nou!
Cadou de Sărbători
Cei care o pot ajuta pe Alexandra să se bucure de sărbători pot face donaţii în conturile deschise la Banca Transilvania, Agenţia Panciu (Str. Nicolae Titulescu nr. 73) pe numele mamei Alexandrei, Alina Mariana Udrişte:LEI: RO88BTRL04001203H55396XX
EURO: RO63BTRL04004203H55396XX
COD SWIFT: BTRL RO22.
Pentru mai multe detalii, părinţii Alexandrei pot fi contactaţi la numerele de telefon: 0740.244.004 sau 0744.533.884 sau pe e-mail, la adresa alina_udriste@yahoo.com.
“Planul de tratament se poate schimba. Costurile planului iniţial de tratament deja propus sunt estimate de Institutul «Gustave Roussy» la circa 165.000 de euro”
Alina Udrişte - mama Alexandrei
Citește pe Antena3.ro