Putem să schimbăm măcar o virgulă din ortografia destinului

Probabil că una dintre cele mai dominatoare întrebări care zboară fără odihnă 24 de ore din 24 printre oameni este următoarea: putem să ne modificăm destinul?

Oare reuşim măcar să modificăm frînturi din ortografia detinului stabilită pentru fiecare în Ceruri? Să schimbăm măcar o virgulă din proiectul care ne-a fost hărăzit fiecăruia dintre noi de Dumnezeire? Cine poate oare răspunde la această întrebare? Misterul e înstăpînit probabil pentru totdeauna, dar, după cum se mişcă vieţile unor oameni, răspunsul e mai degrabă NU. Fiindcă sînt atîtea exemple în care nu te poţi abate nici măcar cu cîţiva centimetri de la drumul ce îţi este sortit încă de la naştere. Iată o probă tulburătoare. Am cunoscut o fată deşteaptă şi sensibilă, o sufletistă care, pe deasupra, era şi frumoasă. Era o fată nu numai cu frumuseţe atrăgătoare, dar era o fată cu principii şi cu adînciri ale simţirii. A terminat cu greu o facultate şi în urma unui concurs a cîştigat o bursă la Paris, unde era chemată să-şi facă în paralel şi doctoratul şi masteratul. Cu banii din bursă îşi plătea gazda şi mîncarea. Dar tînăra româncă avea nevoie şi de hrana minţii şi tare o mai tentau cărţile din librăriile Parisului. Nu-şi putea permite să le cumpere, aşa că a aranjat să aibă grjă de o doamnă în vîrstă cîteva ore pe zi pentru ca să poată cumpăra din librării cărţile rîvnite. Ştia că eu mi-am lipit puternic sufletul de ţara asta, de poporul meu. Aşa că a văzut în mine o susţinere în a acţiona împotriva părerilor tuturor celor din jur. Frumoasa româncă voia să se întoarcă acasă, o pîrjolea dorul de acasă, de ţara ei, de apartamentul ei modest din Pantelimon, unde locuia cu familia. M-a sunat la telefon, rugîndu-mă să o încurajez, să o întăresc în ideea ei de a se întoarce grabnic acasă. Bineînţeles că i-am spus: "Dacă sufletul tău te îndeamnă să vii la apartamentul tău din Pantelimon, lăsînd în urmă Parisul, vino acasă fără nici o ezitare, fiindcă mai important decît orice este ca sufletului tău să-i fie bine printre românii de acasă". Peste două săptămîni a aterizat pe Aeroportul Otopeni cu puţinele ei bagaje, mai mult pline de cărţi decît de bluze. Fată deşteaptă, cu privirea sus în viaţă, a fost angajată la o bancă din Bucureşti. Avea o soră făcută de mama ei cu un bărbat plecat de mult în Canada. Mama divorţase de mult de tatăl tinerei cu simţire atît de românească. Nici mama ei nu putuse părăsi ţara, iar fata cea mică, elevă în clasa a VI-a, rămăsese în Bucureşti, tatăl refuzînd să plece din Canada. Curgea în mulţumire viaţa tinerei care de dor de acasă schimbase Parisul pe Pantelimon. Îi era bine inimii ei aici. Se luptase mult cu ea şi cu concepţiile celor din jur atunci cînd s-a reîntors în România, deşi doctoratul şi masteratul la Paris se desfăşurau bine. Şi, totuşi, destinul ei o împinsese departe de ţară. Întorcîndu-se acasă, ea forţase scriitura destinului şi dosarul întocmit

în Ceruri pentru frumoasa şi deşteapta româncă n-a acceptat nici o erată. Mama ei s-a îmbolnăvit de cancer. Pe patul de moarte a rugat-o sub jurămînt ca, atunci cînd sora mai mică va fi luată de taică-său în

Canada, să se ducă şi ea pentru a o supraveghea pe mezină în ţara străină. Acum, sensibila tînără trăieşte în Canada şi visează obsesiv ziua îndepărtată cînd sora ei cea mică, deja matură, o va dezlega de jurămîntul către mamă şi îi va da drumul să se reîntoarcă în cartierul Pantelimon.