Singurătatea, cel mai greu flagel al bătrâneții

„În ultimii zece ani am pendulat între neajuns și suferințe, pe o parte, respectiv frânturi de fericire supremă și satisfacții, pe alta, ca insider într-un sistem de sănătate ce pare izvor nesecat de probleme. Am cules povești care m-au marcat, cele mai multe de la pacienți vârstnici, septua-, octa- sau nonagenari”, spune doctorul Rădulescu.

„I-am văzut pe bătrâni în simplitatea lor. Stând în paturi, făcând pași pe holurile reci, vorbind cu familia, legând prietenii ad-hoc, respirând greu, abandonând, luptând, plângând sau suspinând la o mică bucurie. Oamenii vin și pleacă. Atunci când pleacă, nu mai știm nimic despre viața lor. Nu știm în ce familii se întorc, dacă au acolo bucurie sau suferință. Nu știm în ce medii complicate revin, înconjurați de singurătate. Nu prea privim dincolo de spitalul în care ne facem meseria”, completează medicul. 

Se supără pe cei care revin cu aceeași problemă? Doctorul spune că nu, de cele mai multe ori nefiind vina pacienților. „Am văzut oameni reveniți în singurătăți dezolante. Am cunoscut pacienți care nu aveau fonduri pentru rețetele compensate. Am avut pacienți abandonați de copii, lăsați prin cămine aievea. M-am lovit de lipsuri majore la capitolul educație medicală, rupt din marele domeniu al prevenției primare. Oamenii nu știau cum să-și ia pastilele acasă, nu aveau un tensiometru, reveneau la spital după ce făceau aceleași greșeli, supradozau anumite substanțe din neatenție, aveau boli grele care-i secau de putere și le generau noi și noi suferințe”.

„Nu are pe nimeni și asta o doare cel mai tare”

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav

Ce îi sperie cel mai tare pe bătrâni? Boala sau singurătatea? „Există o vorbă populară, și anume că bătrânețea e grea și înseamnă neapărat boală. Ar trebui să ne scoatem asta din cap. Bătrânii noștri știu că îi așteaptă boli și neajunsuri, intrând într-un cerc vicios psihologic, augmentat de o societate anacronică, de multe ori incapabilă să le anuleze anumite riscuri de boală, să-i facă să trăiască mai bine, să le asigure pensii decente, să-i ducă mai aproape de principii sănătoase care pentru alții par banale.

Cel mai greu flagel al bătrâneții este singurătatea. Haideți să vă povestesc ceva. Când e în spital, doamna C. reprezintă companionul perfect de discuție. Își face plimbările pe hol, vorbește impecabil cu vecinele de salon, așteaptă cuminte vizita medicală și se bucură de vizitele mele suplimentare. Am întrebat-o dacă are pe cineva să-i cumpere o cremă pentru dureri. Mi-a zis imediat că nu are pe nimeni și asta o doare cel mai tare. Singurătatea. Că revine acasă într-o atmosferă apăsătoare, după o viață cu o componentă socială puternică. M-am întristat. Și e o situație prezentă la unu din doi vârstnici. Enorm. În România, jumătate dintre vârstnici se simt singuri. Țineți minte asta. Putem accepta cifrele sau putem face, fiecare, fapte mici pentru a le ameliora. Binele se construiește puțin cu puțin”.

Caseta

Paradox: „Îi părea rău că l-am făcut bine”

„Să vă mai dau un exemplu. Un vârstnic fusese dat afară din casă chiar de fiul dumnealui și ajunsese într-un cămin. Era plin de suferință. Venise în spital într-o stare gravă și, după ce s-a făcut bine și eram bucuroși că-l externăm, m-a tras deoparte și mi-a spus că, pe undeva, îi pare rău că l-am făcut bine. Că se întoarce într-o tristețe imensă. În singurătate”, mărturisește medicul.

Vârstnici cu mintea limpede. Cum reușesc

Medicul Vasi Rădulescu a făcut câteva observații asupra bătrânilor sănătoși care vin pentru consultații: „Am mai mulți pacienți care vin la controale de rutină, sunt 80+, mintea le e limpede, e o plăcere să-i am în fața mea. Ce am văzut până acum:

- niciunul nu fumează;

- au făcut exerciții fizice și încă mai fac, fie că vorbim numai despre mersul pe jos, evident subestimat de mulți dintre noi;

- sunt foarte dinamici;

- au hobby-uri, un domn avea grijă de o grădină și o făcea cu pasiune;

- socializează;

- nu se consumă la toate nimicurile;

- mănâncă rațional, toți sunt normoponderali sau puțin peste limită, nimic exagerat, nici vorbă de obezitate;

- nu le au cu alcoolul, câțiva mai beau niște vin sau bere din când în când;

- i-am văzut pe mulți cu cărți la ei;

- starea nu le depinde neapărat de bani, unii au o situație modestă, dar sunt împăcați cumva cu ideea;

- se bucură de ce au;

- nu se proiectează în furtuni închipuite, trăind în calmul prezent;

- își mențin o relație frumoasă cu medicul și respectă recomandările acestuia;

- au o recunoștință aparte pentru toate lucrurile frumoase care li se întâmplă și cred că așa continuă să le atragă.

Mi-ar plăcea să-i studiez mai mult, să aflu mai multe din poveștile lor. Sunt convins că e și genetica la mijloc, dar la fel de convins sunt că ce am văzut în conduita lor contează enorm. Din păcate, ei par excepții, nu regulă”.