x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ţările cele mai mari consumatoare de lapte au şi cel mai mare număr de premii Nobel

Ţările cele mai mari consumatoare de lapte au şi cel mai mare număr de premii Nobel

de Agerpres    |    17 Ian 2013   •   10:52
Ţările cele mai mari consumatoare de lapte au şi cel mai mare număr de premii Nobel
Sursa foto: SCOTT OLSON / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / AFP

Statele a căror populaţie consumă o mare cantitate de lapte şi produse lactate au şi mulţi laureaţi ai premiilor Nobel, sugerează autorii unui articol publicat în revista "Practical Neurology" şi preluat miercuri de publicaţia digitală spaniolă ABC, informează Agerpres.

Astfel, după ce s-au analizat datele furnizate în anul 2007 de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură, în care se arată consumul de lapte pe cap de locuitor în 22 de ţări, s-a descoperit existenţa acestei corelaţii. Suedia are cel mai mare consum de lapte pe cap de locuitor, de 340 de litri pe an, şi este şi ţara cu cel mai mare număr de câştigători ai premiului Nobel, numărând 33 de laureaţi de-a lungul istoriei, deşi tot ea găzduieşte Comitetul Nobel, lucru ce poate stârni suspiciunea unui element de parţialitate. De asemenea, Elveţia, cu 32 de premii Nobel, înregistrează un consum de 300 de litri de lapte pe cap de locuitor.

La cealaltă extremă se situează China, cu cel mai mic număr de premii Nobel şi în acelaşi timp cu cel mai redus consum de lapte, de numai 25 de litri pe cap de locuitor în fiecare an.

Un studiu elaborat de secţia de neurologie a spitalului britanic Gloucester Royal Hospital şi publicat anul trecut de cotidianul New England of Medicine menţionează existenţa unei corelaţii semnificative între consumul de ciocolată al unei naţiuni şi numărul de premii Nobel, enunţând ipoteza că flavonoidele din ciocolată determină creşterea capacităţii cerebrale, ciocolata combinându-se frecvent cu laptele.

Alţi cercetători cred că această bizară corelaţie se datorează faptului că laptele este bogat în vitamina D, ceea ce ar putea mări forţa creierului.

"Aşadar, pentru a creşte şansele de a câştiga premii Nobel, trebuie să mâncăm mai multă ciocolată, dar probabil şi să bem mai mult lapte", concluzionează autorii studiului britanic.

×
Subiecte în articol: lapte nobel premii suedia vitamine