x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Poftiţi la Târgul BIO la Muzeul Satului!

Poftiţi la Târgul BIO la Muzeul Satului!

30 Sep 2009   •   00:00

Jurnalul Naţional vă invită în acest sfârşit de săptămână la Târgul BIO organizat la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Capitală să redescoperiţi alimentele şi cosmeticele bio, fără chimicale.



Din ofertă nu lipsesc legumele de sezon, delicioase brânzeturi şi lactate, paste făinoase, miere, cereale, sucuri de fructe şi legume, fructe uscate, ceaiuri şi produse din plante medicinale, gemuri, conserve, uleiuri, vinuri, produse din soia, felurite dulciuri şi alte bunătăţi fără E-uri, organisme modificate genetic, pesticide şi alte chimicale de sinteză toxice. Din oferta târgului nu lipsesc nici produsele de machiaj, cremele, sampoanele, gelurile de duş sau uleiurile de corp eco, fără parabeni şi alte ingredinete toxice extrase din petrol, şi nici detergenţii. Veţi putea degusta, testa şi cumpăra după pofta inimii. Cei peste 20 de producători, comercianţi şi importatori participanţi vă aşteaptă nu numai cu produse sănătoase din belşug, dar şi cu multe suprize.    

Târgul BIO va fi deschis vineri, 2 octombrie, sâmbătă, 3 octombrie, şi duminica, 4 octombrie, de la ora 10:00 la ora 18:00.

Evenimentul este organizat de Jurnalul Naţional, Muzeul Naţional al Satului şi Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică "Bio România".

×
Subiecte în articol: bio