x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Strugurii previn bolile vasculare

Strugurii previn bolile vasculare

de Gina Matei    |    18 Aug 2009   •   00:00
Strugurii previn bolile vasculare
Sursa foto: /STOCKEXPERT

Vă plac pentru că sunt gustoşi. Dar v-aţi gândit vreodată cât de sănătoşi sunt strugurii? Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med, spune că "o cură de struguri asigură creşterea imunităţii organismului, mărind astfel rezistenţa organismului la factorii infecţioşi".



Pentru că au un efect energizant, este recomandat ca aceştia să fie consumaţi dimineaţa. În special persoanele care au insomnii trebuie să evite să mănânce struguri înainte de culcare.

ANTIOXIDANT NATURAL
Bolile cardiovasculare, cum ar fi arterioscleroza (boală caracterizată prin îngroşarea şi sclerozarea pereţilor arterelor), pot fi prevenite cu ajutorul strugurilor. Aceştia sunt o sursă de flavonoide, un excelent antioxidant capabil să scadă nivelul colesterolului din sânge, îmbunătăţind metabolismul. Prin urmare, poftiţi strugurii la masă, zilnic.

Efectul puternic diuretic îi recomandă şi pentru reducera tensiunii arteriale.
De asemenea, strugurii fluidizează sângele şi au o acţiune tonică asupra ficatului, contribuind astfel la eliminarea toxinelor din organism.
Cura de struguri îşi dovedeşte eficienţa asupra rinichilor şi este recomandată inclusiv suferinzilor de gută şi de reumatism.

COSMETIC NATURAL
Bogaţi în vitamina E, strugurii menţin tinereţea pielii şi previn unele afecţiuni dermatologice: psoriazis, depigmentări.
Specialistul nostru recomandă măştile cosmetice cu struguri. Este folosită pulpa boabelor sau se zdrobesc câteva boabe, se strecoară printr-un tifon, iar cu sucul obţinut se revigorează tenul. Se menţine pe faţă circa 20-30 de minute şi apoi se clăteşte cu apă călduţă.

Astfel, tenul este remineralizat, devine mai luminos, catifelat şi se previne apariţia ridurilor. Pentru că taninurile au efect astringent, măştile sunt indicate şi pentru îngrijirea tenului gras şi acneic. Masajul cu frunze de viţă luptă împotriva inesteticei celulite.

×