x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet 3 greșeli banale care te împiedică să ai abdomen plat și frumos reliefat

3 greșeli banale care te împiedică să ai abdomen plat și frumos reliefat

11 Feb 2018   •   21:10
3 greșeli banale care te împiedică să ai abdomen plat și frumos reliefat

Pentru că nu e simplu să slăbești în jurul taliei deși este foarte important. Grăsimea din această zonă nu este doar inestetică, la urma urmei există costume de baie care o pot masca deci nu este chiar așa o dramă. Este, însă, semn că ai grăsime în jurul organelor, ceea ce, pe termen lung, poate deveni o problemă vitală.

Acum, însă, suntem în ipoteza ca-ți dorești deja un abdomen plat și ești și dispus(ă) să faci ceva pentru asta. Faci abdomene în mod regulat dar încă mai ai grăsime pe abdomen. Unde greșești? Există mai multe variante de răspuns, dacă nu cumva toate la un loc.

 

1. Nu mănânci ce trebuie

Orice nutriționist, antrenor, sportiv sau om care face mișcare și e interesat cât de cât de lucrurile astea îți va spune că abdomenul plat depinde în proporție covârșitoare de ce mănânci. 90% aș spune, mai ales în cazul femeilor. Bărbații sunt ceva mai privilegiați pentru că au mult testosteron care-i ajută la creșterea masei musculare. Masa musculară consumă mai mult și nici grăsimea subcutanată nu rezistă în jurul ei. De asta nu-s chinuiți nici de celulită. Desigur, cei care se mișcă. Masa musculară nu crește stând pe fund, mâncând cârnați și bând bere.

Așadar, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți “cureți” dieta. Găsești pe acest blog, în meniu la categoria “Nutriție”, o sumedenie de articole, de la piramidă alimentară, reguli de combinare a alimentelor, sursele de lipide, glucide și proteine bune. 

2. Trebuie să slăbești

Chiar dacă ești slab(ă), dacă ai colăcei în jurul abdomenului înseamnă că trebuie să mai dai jos puțin. Atenție, nu înfometându-te. Atunci, cu siguranță, nu vei slăbi niciun cm din jurul taliei. Îți cureți alimentația, așa cum spuneam la punctul 1, și faci exerciții cardio. Eu recomand urcatul scărilor în ritm alert și săritul corzii.

 

citeste mai mult pe andreeasava.ro

×
Subiecte în articol: abdomen plat