x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Controale 8 tone de alimente confiscate

Controale 8 tone de alimente confiscate

de Cristina Andreea Calin    |    16 Mar 2010   •   00:00

Inspectorii sanitar-veterinari au efectuat la începutul lunii martie peste 1.000 de controale la unităţi din diferite domenii de activitate.
În urma verificărilor au fost reţinute oficial de inspectori peste 8 tone de produse alimentare de origine animală şi nonanimală, valoarea totală fiind de 33.404 lei. Din cauza deficienţelor găsite, mai multe unităţi din ţară au fost închise sau li s-a suspendat activitatea.

Verificările au scos la iveală produse alimentare depozitate în condiţii improprii, murdare, dar şi echipamente de lucru care nu respectă normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. De asemenea, au fost depistate mărfuri neetichetate sau ambalate necorespunzător.

"În această perioadă, premergătoare sărbătorilor pascale, controalelele pe care le realizăm au scopul de a proteja sănătatea şi interesele consumatorilor, pe masa cărora trebuie să ne asigurăm că nu ajung produse care să le pună în pericol sănătatea", a declarat Marian Zlotea, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Astfel că, în perioada ce urmează, vor fi efectuate o serie de controale ad-hoc la depozitele de mărfuri alimentare, pentru ca pe masa de Paşti să ajungă produse sigure.

×
Subiecte în articol: bun de consum