"Copilul dumneavoastră suferă de cea mai gravă malformaţie la inimă"

La numai 4 luni, Tudor a suferit primul infarct miocardic. De atunci se luptă, ca un erou, pentru fiecare zi de viaţă 
"Tudor a venit pe lume în data de 10.10.2011, după o sarcină fără probleme deosebite şi o naştere uşoară. Era una din cele mai fericite zile din viaţa noastră, în sfârşit eram patru, iar fiul nostru mai mare, Vlăduţ, care are 7 ani, se putea bucura de frăţiorul mult aşteptat. Tudor a primit nota 10 la naştere şi era un bebeluş superb, grăsuţ, a avut aproape 4 kilograme la naştere, şi rumen în obrăjori. Am fost asiguraţi că este un copil perfect sănătos, de altfel nici nu ne aşteptam să fie altfel, pe toata perioada sarcini făcusem toate controalele necesare, analize, ecografii, inclusiv ecografii 4d, care ne confirmau că totul este ok şi nu se evidenţiează niciun fel de malformaţii. Nu credeam atunci că ceva ne poate umbri această imensă bucurie. Însă ea nu a durat decât două zile, până când am primit vestea că băieţelul nostru este suspectat de o foarte gravă malformaţie cardiacă".

"În România nu are nici o şansă"
"Inimioara lui începuse să se decompenseze, avea saturaţia de oxigen 63-65%. A fost ventilat manual timp de 6 ore, cât am aşteptat să vină o ambulanţă neonatală de la Cluj, noi locuind în Baia Mare, unde nu au avut posibilitatea de a ventila mecanic copilul. Nu realizam ce se întâmpla, credeam că e un vis urât şi îmi doream să mă trezesc cât mai repede, dar din păcăte auzeam tot mai des: «nu cred că va rezista, îl pierdem». A fost transferat la Cluj, unde a stat 3 săptămâni internat în terapie intesivă. Acolo am primit o veste şi mai tulburătoare: «Copilul dumneavoastră suferă de cea mai gravă malformaţie la inimă: hipoplazie cord partea stângă, ceea ce înseamnă că ventricolul stâng, care reprezintă pompa inimii, nu este dezvoltat. În Romania nu are nici o şansă de supravieţuire». După trei săptămâni foarte lungi şi grele, pline de evenimente nefericite, am reuşit să ajungem la clinca AKH din Viena, iar pe 30 octombrie Tudor a fost supus primei intervenţii pe cord deschis. Pentru acest tip de malformaţie sunt necesare trei operaţii paleative, din păcate nici una corectivă, însă doar aceste operaţii îi pot îmbunătăţi considerabil condiţia de viaţă. După prima intervenţie, am stat în spital aproape 8 săptămâni şi copilul a avut o evoluţie bună. Am plecat acasă pe 6 decembrie, plini de speranţă şi în acelaşi timp îngrijoraţi, din cauza sistemului medical «bolnav» din România. Trebuia să ne întoarcem în luna februarie pentru cea de a doua intervenţie, şi în toată această perioadă copilul trebuia ferit de orice virus, bacterie, de orice boală. Era foarte greu, având în vedere că băieţelul nostru cel mare mergea la grădiniţă şi putea contracta o mulţime de boli. Dar Dumnezeu a avut grijă de toate şi am reuşit să depăşim perioada dintre cele două operaţii, fără probleme."

"Coşmarul abia avea să înceapă"
"Tudor creştea şi se dezvolta ca un copil normal. Toată lumea era foarte mândră de el. A venit timpul pentru cea de a doua operaţie şi ne-am întors la Viena plini de optimism şi de încredere. Pe 23 februarie anul acesta, Tudor a fost supus celei de a doua intervenţii, care a fost o reuşită, după spusele medicilor. Eram foarte fericiţi, evoluţia lui Tudor după operaţie era foarte bună şi nu credeam că ceva rau se mai putea întâmpla. Însă coşmarul abia avea să înceapă.
La şapte zile de la operaţie, de 1 martie, Tudor a suferit un infarct miocardic. Avea numai 4 luni. Atunci am auzit din nou: «Ne pare rău, următoarele ore sunt critice, nu ştim dacă va supravieţui». Eram terminaţi. A fost intubat imediat şi susţinut pe ventilaţie mecanică aproape două luni. Dar Tudor nu se lăsa, avea o voinţă de viaţă de neimaginat. Ne-a ajutat Dumnezeu şi, după mai bine de 3 luni, am reuşit să plecăm din secţia de terapie intensivă. Speranţele începeau din nou să crească, visam iar că totul va fi bine. Medicii sperau că inimioara lui se va recupera în urma infarctului suferit, cu medicaţia administrată şi că, în câteva săptămâni, vom pleca acasa. Din păcate nu a fost aşa, a urmat, după alte două săptămâni, o septicemie severă care l-a trimis înapoi în terapie, într-o stare şi mai gravă ca cea de după infarct. A fost din nou ventilat mecanic aproape o lună, iar la doua zile de la detubare a făcut un stop respirator şi a fost intubat din nou, pentru alte două săptămâni.

Şi apoi a ieşit din nou soarele, renaşteau visele că va fi bine. Evoluţia lui era pe zi ce trece tot mai bună. Inima începuse să lucreze parcă mai bine, nu mai avea nevoie de suport de oxigen, analizele erau îmbucurătoare. Medicii erau optimişti şi încrezători, era deja preconizată data la care vom pleca acasă. Număram zilele, nu mai aveam răbdare. Şi Tudor era din ce în ce mai bine, până în seara zilei de 8 iulie când, în braţele mele, a suferit un atac de cord. Am simţit că lumea se sfârşeşte, nu mai aveam putere să reacţionez, nu mai puteam parcă nici să plâng, eram înmărmurită de durere. Nu puteam să înţeleg de ce acum, când totul părea că merge bine? De ce din nou? Nu era drept. A fost resuscitat şi transferat din nou în secţia de terapie intensivă. Din nou intubat, din nou incertitudini, zile bune, zile rele. Dar, cu toate astea, Tudor lupta să trăiască, el nu se da bătut. A trecut până la urmă şi peste acest episod, a reuşit să respire din nou singur. E clar: Dumnezeu îl păzeşte de fiecare dată, ascultând rugăciunile noastre şi ale celor care ne sunt alături."

Singura salvare: o inimă nouă
"S-a continuat terapia pentru recuperarea funcţiei inimii, dar din păcate inimioara lui nu poate mai mult. Medicii, care au tot sperat ca inima să se recupereze mai mult, au ajuns la concluzia că ea nu mai face faţă şi că, în aceste condiţii, şansele la viaţă ale lui Tudor sunt aproape nule. Singura lui şansă este transplant de cord.

O veste grea pentru noi. Dar, în aceaşi timp, o veste care ne dă putere să mergem mai departe. Ştim încotro să mergem şi suntem hotărâţi să facem totul pentru a-i da lui Tudor şansa să trăiască. O inimă nouă pentru un pui de om care de un an de zile se luptă     cu înverşunare să trăiască. Tudor nu ştie ce înseamnă, de fapt, copilăria, nu ştie prea bine ce înseamnă braţele mamei, el ştie doar de chin şi suferinţă. Şi nu cedează. E, pentru mine, mama lui, un adevărat erou.
În prezent ne aflăm în spital, la Viena, de 8 luni de zile, fără întrerupere. E greu să stai departe de casă, de familie, de copilul meu cel drag. E greu să trăieşti în fiecare zi cu spaima că se poate întâmpla orice. Suntem terminaţi, fizic, psihic şi financiar, ne e nu greu, ne e cumplit de greu, dar dorinţa lui de viaţă ne dă putere să mergem mai departe. Ştim că nimic nu e la voia întâmplării în lumea asta şi că Dumenzeu e în controlul tuturor lucrurilor. Şi ne rugăm cu tărie Domnului să ne ajute să ieşim învingători din această luptă şi să facă din Tudor o mărturie vie ca ceea ce la oameni e cu neputinţă, la Dumnezeu e cu putinţă."

Ajută-l!
Ca să trăiască, Tudor Ţiplea are nevoie de cel puţin 120.000 de euro, pentru trasplantul de inimă. Cei care vor să-l ajute pot face donaţii, oricât de mici, în conturile deschise pe numele mamei lui (Ţiplea Anca Elena) la Banca Transilvania, sucursala Baia Mare:
în lei - RO58BTRL02501201N65130XX
în euro - RO33BTRL02504201N65130XX
în dolari - RO82BTRL02502201N65130XX
SWIFT BTRLRO22
Mai multe informaţii despre acest caz puteţi obţine de la părinţii lui Tudor: 0729.066.051 (Anca Ţiplea) şi 0726.718.400 (Ionel Ţiplea).