x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

11 Iun 2008   •   00:00

11 iunie 2008



CHIMEN. Cancerul de pancreas poate fi prevenit prin includerea în dietă a chimenului negru. Proprietăţile anticancerigene se datorează thymoquinonei, o substanţă care se găseşte în acest condiment. "Thymoquinona blochează în proporţie de 80% dezvoltarea celulelor canceroase în pancreas", arată un studiu efectuat la Universitatea Thomas Jefferson (SUA). Cercetătorii speră ca pe viitor chimenul negru să poată fi introdus în compoziţia unor medicamente.

FIBRE ALIMENTARE. Fructele şi legumele bogate în fibre alimentare previn bolile cardiovasculare şi diabetul. Un studiu efectuat la Universitatea Massachusetts (SUA) a demonstrat că fibrele alimentare scad cantitatea de proteină C-reactivă produsă de ficat. Un nivel crescut al acestei proteine presupune un risc crescut de infarct sau diabet zaharat. Potrivit studiului, proprietăţile benefice ale fibrelor alimentare se manifestă doar atunci cînd consumăm fructe şi legume crude. Dacă luăm suplimente cu fibre alimentare, efectul benefic nu există.

MEMORIE. Afinele pot îmbunătăţi memoria şi pot încetini procesul de uitare care se intensifică o dată cu înaintarea în vîrstă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici, publicat în Free Radical Biology and Medicine. Antioxidanţii din afine stimulează regenerarea celulară la nivelul creierului, arată cercetătorii de la Universitatea Reading, autorii studiului. (Georgeta Licsandru)

×
Subiecte în articol: alimentaţie sănătoasă