Melancolia este o boală

Aproape că nu există persoană care să nu fi scăpat, măcar o dată, în “butoiul” cu melancolie. Tristeţe, deprimare, vise şi tendinţă de izolare... Este un lucru normal, susţin psihologii, să avem episoade de melancolie, intense sau mai puţin intense, mai lungi ca desfăşurare sau mai scurte. “Melancolia este un crez existenţialist al esenţei omului. El are nevoie de melancolie, dar sub forma reveriei, a romantismului. Melancolia poate fi folosită ca un mecanism adaptativ. Noi avem voie să reacţionăm la o serie întreagă de stimuli şi sub această formă. Melancolia devine boală atunci când, din anumite motive, structuralizăm acest comportament şi îl folosim mai des decât este necesar, în sens adaptativ, fie că se potriveşte sau nu o astfel de reacţie”, spune psihologul Augustin Cambosie.

Credit: 123 RF

Mai mult decât tristeţe
Putem fi melancolici din diverse motive: am pierdut o doză de afectivitate pe care am investit-o într-o persoană, cineva drag ne-a părăsit, familia sau rudele ne-au deziluzionat, ne-au dispărut idealurile de viaţă sau interesul pentru o activitate pe care altă dată o făceam cu plăcere. Melancolia poate fi percepută ca şi o stare de tristeţe. Însă, spre deosebire de tristeţe, melancolia este un termen care ne duce cu gândul la conotaţia unui proces de mai lungă durată. “O tristeţe este o senzaţie de neîmplinire, de lipsă de energie, iniţiativă şi dorinţă, stare care se manifestă o perioadă scurtă de timp. În principiu, tristeţea ar trebui asociată cu o cauză. Melancolia este mai insiduoasă, poate mai puţin spectaculoasă, însă durează mai mult ca amplitutinde şi nu de fiecare dată o putem lega de o cauză concretă, obiectivă. Ea apare ca urmare a unui cumul de factori”, potrivit psih. Cambosie. În opinia specialistului, episoadele de melancolie apar mai des toamna şi  primăvara.

Diagnostic
Melancolia este caracterizată şi de o pierdere a energiei, a elanului vital, stare întâlnită cu precădere după vârsta de 65 de ani. Specialiştii spun că este normal ca energia să se diminueze la această vârstă, cu excepţia unor situaţii de anormalitate, când şi persoanele în vârstă sunt hiperactive. “Faptul că nu mai pot fi făcute nişte activităţi curente, creează o stare de disconfort, de «sărăcie afectivă», pentru că suntem puşi în faţa propriilor noastre limite”, a explicat psihologul. Melancolia vârstei a treia poartă numele de melancolie de involuţie. La punerea diagnosticului, psihologii nu ţin seama de faptul că persoana plânge întruna (una dintre manifestările bolii), ci de refuzul acesteia de a se mai implica în activităţi pe care altă dată le făcea fără nici o problemă.

DISPOZIŢIE. Psihologii sunt de părere că femeile au o dispoziţie mai mare pentru un comportament melancolic, în comparaţie cu bărbaţii. Această predispoziţie este pusă pe seama sensibilităţii crescute a femeilor. Psihologii susţin că, sub presiunea unor factori de stres, femeile sunt debusolate şi destabilizate energetic. De aici şi prezenţa melancoliei şi a depresiei. În plus, femeile au şi o înclinaţie spre reverie şi fantasmă, în timp ce bărbaţii sunt preocupaţi de lucruri concrete, cum sunt competivitatea sau eficienţa la locul de muncă.

SIMPTOME. În majoritatea cazurilor, melancolia nu are simptome vizibile. Totuşi, există câteva semnale de alarmă care tind să se accentueze în timp. La început melancolicul simte o lipsă de chef, de energie. Simptomele pot rămâne la acelaşi nivel de amplitudine sau se pot agrava. Dintr-o lipsă de chef se poate ajunge la un comportament de izolare (individul nu mai vrea să iasă din casă) sau chiar de negare a unor funcţii şi necesităţi vitale (refuză să mai mănânce sau să se spele). Acum nu mai este vorba de o melancolie aproape identică cu depresia, ci de o depresie cu conotaţie psihiatrică.

Sfatul Psihologului

Există modalităţi multiple de a ieşi din “butoiul” cu melancolie, potrivit psihologului Augustin Cambosie, de la Centrul de Psihologie KIAS. Cu o condiţie: să ne dorim şi noi acest lucru. Familia şi anturajul joacă un rol important atât în diagnosticarea, cât şi în salvarea melancolicului. “Ei sunt primii care sesizează că s-a schimbat ceva în matricea de funcţionare a persoanei respective. Ei trebuie să facă tot posibilul să scoată persoana respectivă din izolarea de care s-a înconjurat”, spune psihologul Cambosie. În cazurile grave, ajutorul trebuie să vină de la specialişti.