Se spune că nu e bine să mergi la cumpărături cu burta goală și că, în general, atunci când e înfometat, un om nu mai gândește rațional. Cercetătorii de la Universitatea din Goteborg au aflat și care este motivul pentru care luăm decizii pripite, atunci când ne este foame. De vină ar fi un hormon secretat atunci când suntem înfometați, care interacționează cu abilitatea creierului de a lua decizii în mod rațional.
Grelina este un hormon care stimulează apetitul și este produs în tractul gastro-intestinal. Este eliberat atunci când stomacul este gol. Atunci când acesta se umple, secreția de grelină se oprește și dispare senzația de foame. Cercetătorii au studiat felul în care acționează acest hormon, în cazul șoarecilor de laborator. Acestora le-a fost injectat „hormonul foamei” și au fost studiate reacțiile lor la diferiți stimuli. În toate situațiile, s-a constatat că șoarecii acționau mai impulsiv, atunci când nivelul de grelină creștea. Același rezultat a fost înregistrat și după ce șoarecii nu au fost hrăniți o perioadă, astfel că nivelul de grelină a crescut în mod natural, în corpurile lor.
Cercetătorii cred că, în viitor, medicamentele care țin nivelul de grelină sub control ar putea fi eficiente în tratarea unor boli ca ADHD, tulburări de alimentație sau dependența de droguri, toate bazate impulsivitate.