x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Zahărul poate provoca dependenţă

Zahărul poate provoca dependenţă

30 Oct 2008   •   00:00

Zahărul poate provoca dependenţă, avertizează un studiu efectuat la Universitatea Princeton (SUA).



Pe parcursul studiului, animalele de laborator au primit zahăr într-o doză care a crescut zilnic. În momentul în care zahărul a fost exclus din dieta lor, animalele au devenit agitate, semn al dependenţei, arată studiul preluat de revista germană Gruner Jahr Zeitschrift. Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii semnalează că, în ultimii zece ani, consumul de zahăr pe cap de locuitor a crescut. În prezent, germanii mănâncă 34 kg de zahăr pe an, elveţienii – 42 kg, iar americanii – 78 kg. 

×
Subiecte în articol: alimentaţie sănătoasă