x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Video VIDEO. O șansă în plus

VIDEO. O șansă în plus

de Daniel Apostol    |    04 Mai 2020   •   12:17
VIDEO. O șansă în plus

Pentru românii care nu își mai pot plăti ratele la bănci, nu este totul pierdut. Pot găsi înțelegere chiar la bănci, iar beneficiile ajung la zeci de mii de euro pentru un consumator. Astfel, suspendarea ratelor nu este singura soluție în perioadă de criză, iar negocierea cu banca în cadrul Centrului de Soluționare a Litigiilor în domeniul Bancar poate avea mai multe avantaje. Acest centru înființat la cererea Uniunii Europene îi ajută pe consumatori să găsească înțelegeri amiabile cu băncile. Daniel Apostol ne spune mai multe. 

 

×