x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marius Tucă: Lasă dragostea asta să respire

Marius Tucă: Lasă dragostea asta să respire

08 Feb 2014   •   18:10
Marius Tucă: Lasă dragostea asta să respire
 
Lasă dragostea asta să respire,
Să-şi tragă sufletul,
N-o alerga, n-o hărţui
Ca pe un cal de povară,
E ca o inimă a amândurora,
Bate în egală măsură în tine
Dar şi în mine, sălbăticiune,
Lasă dragostea asta să respire,
N-o pune să colinde lumea
Pământul, ecuatorul, polii,
Nu te purta cu ea ca şi când ar fi o fiară
Ia-o ca pe un animal domestic,
Cuminte şi frumos, aproape supus
Care îţi doarme tăcut la picioare,
Lasă dragostea asta să respire,
N-o hărţui emoţional, sentimental
N-o pune la zid, nu există
Pluton de execuţie pentru ea,
Las-o să alerge prin vene
Şi nu-ţi lua sânge, nu sângera,
Lasă dragostea asta să respire
N-o şantaja, n-o constrânge
Nu trebuie să fii egoistă
Nu te pune pe tine înaintea ei
Şi nici măcar pe mine, pe niciunul,
Las-o să se aşeze pe îndelete în noi
Până la primăvară
Şi atunci, cu primii ghiocei
Om mai vedea,
Lasă dragostea asta să respire.
____________

■ Poemul "Lasă dragostea asta să respire" face parte din cartea de poezie "Am să te iubesc până la sfârşitul lumii", volum recent apărut.
_____________

Facebook:  www.facebook.com/mariustuca.ro

_____________


Am să te iubesc până la sfârşitul lumii - carte de poezie

■ 
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (încheiere)
■ Manualul tău de funcţionare
■ Clepsidra
■ Era prin dragostea noastră
■ Am să te iubesc o sută de ani lumină
■ Eşti ce n-a văzut Parisul
■ Mă tem că je t’aime
■ Aer
■ La un capăt al lumii tu, la celălalt eu
■ Îmi place despre tine
■ I live you
■ Am să mă întorc în timp să te iubesc
■ Scriu în mine
■ Şedinţă de sumar
■ Blonda cu bicicletă
■ Casa Scânteii
■ Am să te iubesc până la închiderea ediţiei
■ Dragoste în Piaţa Cosmonauţilor
■ Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul
■ Lasă dragostea asta să respire
■ Ană, ninge tot oraşul
■ Tu ai tăcut cel mai frumos din lume
■ Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie?
■ Declaraţie
■ Dă-mi un Like!
■ Copii din dragoste şi spam
■ Eu n-am să te mai caut niciodată
■ Am să te iubesc prin SMS
■ Şterge-mă din telefonul tău
■ Am să ascult Phoenix până la sfârşitul lumii
■ Da virgulă nu
■ Niciodată să nu spui o dată
■ Cea mai frumoasă zi
■ Îmi place mult de tot agenda ta
■ Îmi potrivesc ceasul după tine
■ Am închiriat lumea pentru tine
■ Tu ai fost schimbată cu mine la naştere
■ De ziua tatălui meu
■ Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
■ Te iubesc
■ Două oglinzi
■ Drum bun prin mintea mea
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (încheiere)

_____________

Pe tine te - carte de Buna Vestire

■ Fericirea se conjugă la timpul trecut
■ Mă arunc în golul din stomac să prind fluturii
■ Doi străini
■ Prima întâlnire
■ 25 de bani
■ Tu eşti cea mai frumoasă poezie
■ Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul
■ Ai să mă iubeşti
■ Cântec
■ Am să te am
■ Sunt mai dulce ca păcatul
■ Tu, întâmplare neîntâmplată
■ Identitate
■ Pe tine te
■ Eu sunt ieşirea ta la mare
■ Strigăt
■ Dacă marea ar fi într-o clepsidră
■ De la eu la tu
■ Amprenta dragostei noastre
■ Ne iubim cu clasicii printre noi
■ Dar ţine-mă în braţe
■ Floare de nu-mă-uita
■ Te-am iubit timp de-o fereastră
■ Tu m-ai iubit ca să-ţi schimb culoarea ochilor
■ Ce mai faci, introvertito?
■ Dor
■ Viaţa nu e breaking news
■ Mai ţii minte marea?
■ E o zi frumoasă ca tine
■ Sunet
■ Închide telefonul
■ Curcubeie
■ Ultima zi
■ Iartă-mă!
■ Eu sunt poezie
■ Scriu la patru mâini
■ Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
■ Domnişoara Noapte Bună
■ Domnişoară Singurătate
■ Domnişoara Fiinţei Tale
■ Domnişoară Voodoo
■ Domnişoară Insomnie
■ Domnişoară Muză
■ Domnişoară de altădată
■ Domnişoară Erezie
■ Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
■ Nefericirea e free

×