x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marius Tucă: Ce mai faci, introvertito?

Marius Tucă: Ce mai faci, introvertito?

19 Noi 2013   •   16:47
Marius Tucă: Ce mai faci, introvertito?
 
Ce mai faci, introvertito?
N-ai vrea să-mi arăţi tot ce e prin tine
Câte s-au strâns de când n-am mai venit
De când îţi e atât de dor de mine?
În definitiv, ar fi suficient să-ţi luminezi chipul
Ca să-ţi pot citi gândurile albastre
Să urmăresc linia ridurilor de expresie pentru a te desluşi.

Ce mai faci, introvertito?
De ce tremuri atât de tare în preajma mea?
Ai ceva de ascuns, e ceva ce nu mi-ai spus
Despre geografia sufletului tău cardinal?
Sau poate că emoţiile te-au cotropit
Ţi-au cucerit intimitatea lenjeriei de catifea
Şi de aceea te comporţi ca un teritoriu ocupat de eu?

Ce mai faci, introvertito?
Ţi-ai pus aripi de îngeri să intri-n icoane
Şi îngenunchezi în altarul inimii mele
Doar-doar ţi-ai alina păcatul sublim
Acela de a mă iubi prin sânge şi prin vene
Prin amprente, prin linia vieţii, frumuseţe,
Să-ţi iasă introvertirea prin toţi porii.

Ce mai faci, introvertito?
Te ascunzi la nesfârşit la umbra genelor prelungi
A verilor pierdute în rotunjimea soarelui
A părului tău copt în lanurile de grâu,
În care-şi fac devreme cuib dropiile de aer
Destrămându-se la primele ouă de rouă ale dimineţii
Când m-aş sinucide pentru a afla cât de mult mă iubeşti.

Ce mai faci, introvertito?
De ce spui lumii tot tăcând infinit şi tandru?
Ce fel de introvertire mai e şi această destăinuire?
Această trădare de faţă cu dezechilibrele interioare?
De ce mă arăţi întregului cor de îngeri
Care-ţi cântă fără prihană verdele din gânduri,
Sărută-mi coada ochilor şi fugi cu ea în lume, cometă.

Ce mai faci, introvetito?
Mai eşti? În mine? În tine? În timp? Undeva?
Ce se mai aude? Care sunt ultimele veşti?
S-a schimbat ceva pe frontul fiinţei tale? Mai eşti?
Undeva? Cumva? Altcumva? Altundeva? Aievea? Aiurea?
Ce se mai vede? Vreo lumină? Vreo stea căzătoare? Cereşti? Lumeşti?
Sunt paznicul de far din tine luminând cât de introvertită eşti.

Ce mai faci, introvertito?
_____________

Facebook:  www.facebook.com/mariustuca.ro

_____________


Am să te iubesc până la sfârşitul lumii - carte de poezie

■ 
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (încheiere)
■ Manualul tău de funcţionare
■ Clepsidra
■ Era prin dragostea noastră
■ Am să te iubesc o sută de ani lumină
■ Eşti ce n-a văzut Parisul
■ Mă tem că je t’aime
■ Aer
■ La un capăt al lumii tu, la celălalt eu
■ Îmi place despre tine
■ I live you
■ Am să mă întorc în timp să te iubesc
■ Scriu în mine
■ Şedinţă de sumar
■ Blonda cu bicicletă
■ Casa Scânteii
■ Am să te iubesc până la închiderea ediţiei
■ Dragoste în Piaţa Cosmonauţilor
■ Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul
■ Lasă dragostea asta să respire
■ Ană, ninge tot oraşul
■ Tu ai tăcut cel mai frumos din lume
■ Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie?
■ Declaraţie
■ Dă-mi un Like!
■ Copii din dragoste şi spam
■ Eu n-am să te mai caut niciodată
■ Am să te iubesc prin SMS
■ Şterge-mă din telefonul tău
■ Am să ascult Phoenix până la sfârşitul lumii
■ Da virgulă nu
■ Niciodată să nu spui o dată
■ Cea mai frumoasă zi
■ Îmi place mult de tot agenda ta
■ Îmi potrivesc ceasul după tine
■ Am închiriat lumea pentru tine
■ Tu ai fost schimbată cu mine la naştere
■ De ziua tatălui meu
■ Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
■ Te iubesc
■ Două oglinzi
■ Drum bun prin mintea mea
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (încheiere)

_____________

Pe tine te - carte de Buna Vestire

■ Fericirea se conjugă la timpul trecut
■ Mă arunc în golul din stomac să prind fluturii
■ Doi străini
■ Prima întâlnire
■ 25 de bani
■ Tu eşti cea mai frumoasă poezie
■ Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul
■ Ai să mă iubeşti
■ Cântec
■ Am să te am
■ Sunt mai dulce ca păcatul
■ Tu, întâmplare neîntâmplată
■ Identitate
■ Pe tine te
■ Eu sunt ieşirea ta la mare
■ Strigăt
■ Dacă marea ar fi într-o clepsidră
■ De la eu la tu
■ Amprenta dragostei noastre
■ Ne iubim cu clasicii printre noi
■ Dar ţine-mă în braţe
■ Floare de nu-mă-uita
■ Te-am iubit timp de-o fereastră
■ Tu m-ai iubit ca să-ţi schimb culoarea ochilor
■ Ce mai faci, introvertito?
■ Dor
■ Viaţa nu e breaking news
■ Mai ţii minte marea?
■ E o zi frumoasă ca tine
■ Sunet
■ Închide telefonul
■ Curcubeie
■ Ultima zi
■ Iartă-mă!
■ Eu sunt poezie
■ Scriu la patru mâini
■ Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
■ Domnişoara Noapte Bună
■ Domnişoară Singurătate
■ Domnişoara Fiinţei Tale
■ Domnişoară Voodoo
■ Domnişoară Insomnie
■ Domnişoară Muză
■ Domnişoară de altădată
■ Domnişoară Erezie
■ Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
■ Nefericirea e free

×