Magică atunci când mă străpungi cu ochii
Şi ritualuri tandre mă cuprind
Ca o păpuşă oarecare când mă laşi cu ochii-n soare,
Zeu, atunci când îţi pui capul pe pieptul meu
Iubesc o ceaţă, un delir, când eşti eu, când eşti tu,
Domnişoară Voodoo.
Machiajul tău atât de straniu, de frumos
Mă cucereşte, mă învăluie, mă îmbracă în prinos
Verdele mă joacă-n lanuri lungi de orz
Şi movul pe dedesubt de negru mă face să fiu un vrăjitor din Oz
Să cred că sunt pe altă lume, delirez
Fără să vreau, întreb dacă voulez-vous
Domnişoară Voodoo.
De când îţi doreai să-ţi fiu şi sclav şi zeu
Iar prin tine nimic, nimeni şi altceva, doar eu
Te pătrund prin note, poezie
Şi te posed ca pe o dulce erezie
Pe muzica lui Hendrix iubire supranaturală, grea
Pe rând, din tot înaltul, unul în altul, când tu în eu, când eu în tu,
Domnişoară Voodoo.
Nu mi-e teamă că o să-mi fii blestem
C-o să mă iubeşti religios, absent, mă tem
Că prin cearceafuri o să am parte de-o nălucă
Ca într-un vers dintr-un poem de marius tucă,
Cu toată dragostea ca pe un zmeu am să te înalţ
Ca pe-o domnişoară deja-vu
Domnişoară Voodoo.
_____________
■ "Domnişoară Voodoo" face parte din cartea de poezie "Pe tine te" - carte de Buna Vestire.
_____________
Facebook: www.facebook.com/mariustuca.ro
_____________
Am să te iubesc până la sfârşitul lumii - carte de poezie
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la sfârşitul lumii (încheiere)
■ Manualul tău de funcţionare
■ Clepsidra
■ Era prin dragostea noastră
■ Am să te iubesc o sută de ani lumină
■ Eşti ce n-a văzut Parisul
■ Mă tem că je t’aime
■ Aer
■ La un capăt al lumii tu, la celălalt eu
■ Îmi place despre tine
■ I live you
■ Am să mă întorc în timp să te iubesc
■ Scriu în mine
■ Şedinţă de sumar
■ Blonda cu bicicletă
■ Casa Scânteii
■ Am să te iubesc până la închiderea ediţiei
■ Dragoste în Piaţa Cosmonauţilor
■ Îţi simt fragilitatea prin tot oraşul
■ Lasă dragostea asta să respire
■ Ană, ninge tot oraşul
■ Tu ai tăcut cel mai frumos din lume
■ Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie?
■ Declaraţie
■ Dă-mi un Like!
■ Copii din dragoste şi spam
■ Eu n-am să te mai caut niciodată
■ Am să te iubesc prin SMS
■ Şterge-mă din telefonul tău
■ Am să ascult Phoenix până la sfârşitul lumii
■ Da virgulă nu
■ Niciodată să nu spui o dată
■ Cea mai frumoasă zi
■ Îmi place mult de tot agenda ta
■ Îmi potrivesc ceasul după tine
■ Am închiriat lumea pentru tine
■ Tu ai fost schimbată cu mine la naştere
■ De ziua tatălui meu
■ Tu când ai de gând să-mi spui că mă iubeşti?
■ Te iubesc
■ Două oglinzi
■ Drum bun prin mintea mea
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (introducere)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (cuprins)
■ Am să te iubesc până la începutul lumii (încheiere)
_____________
Pe tine te - carte de Buna Vestire
■ Fericirea se conjugă la timpul trecut
■ Mă arunc în golul din stomac să prind fluturii
■ Doi străini
■ Prima întâlnire
■ 25 de bani
■ Tu eşti cea mai frumoasă poezie
■ Am să-ţi ghicesc în palmă viitorul
■ Ai să mă iubeşti
■ Cântec
■ Am să te am
■ Sunt mai dulce ca păcatul
■ Tu, întâmplare neîntâmplată
■ Identitate
■ Pe tine te
■ Eu sunt ieşirea ta la mare
■ Strigăt
■ Dacă marea ar fi într-o clepsidră
■ De la eu la tu
■ Amprenta dragostei noastre
■ Ne iubim cu clasicii printre noi
■ Dar ţine-mă în braţe
■ Floare de nu-mă-uita
■ Te-am iubit timp de-o fereastră
■ Tu m-ai iubit ca să-ţi schimb culoarea ochilor
■ Ce mai faci, introvertito?
■ Dor
■ Viaţa nu e breaking news
■ Mai ţii minte marea?
■ E o zi frumoasă ca tine
■ Sunet
■ Închide telefonul
■ Curcubeie
■ Ultima zi
■ Iartă-mă!
■ Eu sunt poezie
■ Scriu la patru mâini
■ Habar nu ai câtă poezie poţi să-mi dai
■ Domnişoara Noapte Bună
■ Domnişoară Singurătate
■ Domnişoara Fiinţei Tale
■ Domnişoară Voodoo
■ Domnişoară Insomnie
■ Domnişoară Muză
■ Domnişoară de altădată
■ Domnişoară Erezie
■ Când femeile pe care le-am iubit îmbătrânesc
■ Nefericirea e free
Citește pe Antena3.ro