x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum arată noul BMW X5

Cum arată noul BMW X5

de Cătălin F. Vărzaru    |    20 Iun 2018   •   19:30
Cum arată noul BMW X5
Sursa foto: Uwe Fischer

BMW a prezentat primele imagini și detalii oficiale ale noului X5, care va fi disponibilă începând cu luna noiembrie. Noul SUV este mai lung cu 36 de mm decât generaţia anterioară şi ajunge acum la 4,92 metri, iar lăţimea a fost şi ea crescută cu 6,6 cm. Ampatamentul a fost mărit la 2,975 metri, ceea ce înseamnă mai mult spaţiu interior. Blocurile optice sunt echipate cu noua tehnologie Laserlight LED adaptive care oferă o rază de acțiune de 500 de metri, cu 200 de metri mai mult decât în varianta actuală. În partea din spate, principala noutate este modificarea stopurilor, care au acum o formă mai angulară, şi seaănă cu cele de pe Seria 7. La interior, a treia generație de Head-Up Display are dimensiuni mai mari, iar funcţionalităţile celor două ecrane cu diagonala de 12,3 inchi au fost îmbunătățite. Suportul de pahare are acum funcții de încălzire și răcire, pentru punerea în valoare a interiorului. X5 poate fi dotat cu plafonul panoramic Sky Lounge şi sistemul audio Bowers & Wilkins Diamond Surround cu 20 de difuzoare și 1500 W. Versiunea xDrive 40i are un motor cu 6 cilindri de 3.0 litri și 340 CP care permite o accelerație la 100 km/h în 5,5 secunde. Cea mai puternică versiune diesel este prezentă pe M50d, adică 400 CP și cuplu de 760 Nm, între 2.000-3.000 rpm. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 5,2 secunde. Toate motoarele sunt cu normele de poluare EURO6d și sunt echipate cu cutie de viteze automată Steptronic cu 8 trepte. BMW a îmbunătăţit tracțiunea integrală xDrive şi a adăugat un pachet Off-Road care, printr-o apăsare de buton, poate alege între nisip, piatră, macadam sau zăpadă. Suspensia este pe pernă de aer pe două axe şi permite ajustarea înălțimii mașinii cu până la 80 de milimetri prin apăsarea unui buton.


 


 


 

×
Subiecte în articol: bmw x5