x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum se mişcă cel mai dotat diesel Renault

Cum se mişcă cel mai dotat diesel Renault

de Cătălin F. Vărzaru    |    21 Dec 2016   •   20:00
Cum se mişcă cel mai dotat diesel Renault

Talisman e nava amiral a constructorului francez. Pe ea găsim tot ce are mai bun concernul în materie de tehnologie şi lux, inovaţii prin care vrea să smulgă o parte din clientela limuzinelor germane oferind aceleaşi dotări, dar la un preţ mult mai bun. În stare nouă, toate automobilele se mişcă impecabil. Dar cum trec testul timpului? Este întrebare legitimă pe care o ridică un cumpărător atunci când are de hotărât doar între mărci, în faţa unor opţiuni egale tehnic şi tehnologic. Am testat Renault Talisman când încă mirosea a maşină nouă, scoasă din ţiplă, cu câţiva kilometri la bord şi acum, după ce a fost suspus la serioase eforturi peste 22.000 de km, şi în varianta pe benzină turbo de 200 de cai putere, şi în cea a celui mai puternic diesel, de 160 de cai putere. Ce-am constatat puteţi afla din cele ce urmează.

 

Talisman e pregătit pentru lupta cu concurenţii direcţi, VW Passat, Ford Mondeo sau Opel Insignia. Dar este dotat tehnologic să se ia la trântă şi cu mărci premium precum BMW, Mercedes sau Audi. Ştiu, comparaţia s-ar putea să trezească zâmbete, dar ar avea la bază doar o idee preconcepută, pentru că maşinile din ziua de azi au ajuns la un nivel de tehnologizare la care aproape doar marca nu face diferenţa. Iar atunci când oferi cam tot ce are concurenţa la preţuri de peste 50 de mii de euro, dar ceri doar ceva peste 30 de mii euro, ai un mare atu în mânecă. Care sunt punctele tari ale lui Talisman, ceva ce nici concurenţa nu are în anumite cazuri? În primul rând, vorbim de o maşină de dimensiuni mari, o lungime ce depăşeşte 4,8 metri cu un ampatament mai mare de 2,8 metri, ceea ce se traduce printr-un confort sporit pentru pasageri. Cam aceleaşi dimensiuni le regăsim pe un Passat, Insignia sau pe Mondeo. Şi sunt puţin mai generoase decât cele oferite de un A4, un C Class sau Seria 3. La interior avem piele cusută, inserţii de lemn, încălzire în scune, ventilare în scaunele din faţă, prize de aer pentru pasagerii din spate. Opţionale scumpe în cazul lumuzinelor germane.

 

Ceva scârţâie

Talisman punctează printr-un sistem de masaj în scaunele din faţă, atât pentru şofer cât şi pentru pasageri, care este capabil să execute trei tipuri de mişcări – lombar, de relaxare sau tonifiere şi căruia i se poate ajusta atât intensitatea cât şi durata. Foarte util în combinaţie cu ventilarea sau încălzirea, în funcţie de anotimp. Spuneam că diferenţa în percepţia clienţilor o face modul în care maşina trece testul timpului. Am observat că după cei 22.000 de km parcurşi în circa şase luni, Talismanului au începută să i se audă elementele de la sistemul de masaj, nederanjant, dar sensibil mai pregnant decât atunci când era nouă. Tot la interior, găsim un sistem multimedia bazat pe o tabletă de 8,7 inchi care depăşeşte ca viziblitate aproape orice concurenţă, fiind surclasată ca mărime doar de cea de pe Tesla. Tableta care face parte din sistemul R-Link 2 este panoul de comandă al maşinii. Este montată pe verticală pentru a fi nativ accesată de către şofer. Cu un meniu stufos, tableta tinde să-l atragă pe şofer mai mult decât trebuie. În plus, pe timp de noapte e necesar să-i reduci mult intensitatea luminii pentru a nu te distrage de la traseu. Un alt sistem inovativ prezent pe Talisman este MULTI-SENSE. El permite reglajul unitar al climatizării, sistemelor de asistenţă la condus, reglajul scaunelor , sistemului de navigaţie şi a sistemului audio. Şoferul poate să aleagă între modul Sport, Comfort, Eco, Neutral şi unul Perso care poate fi configurat după dorinţă. Pe consola centrală există două locuri pentru pahare, destul de mici, o nişă ce poate fi acoperită şi care permite accesul la usb, auxiliar sau priză, dar şi o cotieră care are un compartiment special refrigerat în care există un spaţiu special pentru două doze de 330 de ml.

 

Nu transportaţi giganţi

Pasagerii din spate au parte de fotolii comode şi de cel mai mare spaţiu pentru genunchi din gamă. Totuşi, un pasager de peste 1,90 este nevoit să stea cu capul în plafon pentru că Talisman are o înălţime de doar 1,46 metri şi este destul de plonjat în partea din spate. Există prize pentru aerul condiţionat şi două porturi usb care asigură funcţia de încărcare. Voanul este încălzit, dar aceasta nu mai e demult un atu în industria auto. În schimb un sistem de lumini cu LED pure vision cu funcţie de cornering 3D poate fi perfect pe timp de noapte. Aşa cum poate cântări în alegerea unei opţiuni şi existenţa unui cruise control adaptativ, combinat şi cu limitator dacă este necesar. Talismanul mai dispune şi de head-up display, dar vorbim de varianta proiectată pe un plastic transparent. Mai găsim un spaţiu refrigerat sub cotieră, sau porturi de usb pentru pasagerii din spate la care se poate încărca telefoanele.

 

Valetul electronic

Există un asistent la parcare care este capabil să manevreze servodirecţia pe baza informaţiilor adunate de la senzorii plasaţi pe tot perimetrul maşinii precum şi pe datele furnizate de camera video HD montată pe haion. Sistemul poate executa inclusiv manevre de garare sau parcare în spic, nu doar parcare laterală. Clima este dotată cu un senzor de toxicitate care trece pe modul de recirculare atunci când aerul aspirat de maşină este poluat de gaze de eşapament, praf sau polen. Cheia inteligentă deschide portierele, aprinde luminile de zi, depliază oglinzile şi aprinde luminile ambientale.

Maşina în varianta testată nu avea disponibilă şi opţiunea magic trunk care să permită accesul la portbagajul de 608 litri doar prin simpla plimbare a piciorului pe sub bara din spate, dar i se putea monta contra cost. Pasagerii au la dispoziţie un sistem de sunet Bose cu 13 difuzoare care poate fi comandat dintr-o mică consolă montată în spatele volanului. Grija pentru detalii se poate observa în fiecare detaliu şi este o consecinţă a faptului că Talisman este construit în Franţa, într-o fabrică în care Renault a investit 400 de milione de euro.

 

Patru dintr-o mişcare

Un sistem fără concurenţă pe segment este 4 control. Acesta permite şi mişcare roţilor din spate, în primul rând pentru a spori confortul în cazul unui limuzine de dimeniunea Talismanului. Practic, 4 control elimină supravirarea şi face ca, la viraje strânse, Talismanul să se simtă, în ciuda celor celor 4,8 metri, de dimeniunea unui Clio. Sub viteze de 50 de km/h în modul Normal, 60 de km/h în modul Comfort sau 80km/h în modul Sport roţile din spate au un viraj invers de cel mult 3,5 grade, pentru ca după aceste viteze să vireze uşor în acelaşi sens cu roţile din faţă. 4 control vine la pachet cu Electronic Damper Control care adaptează amortizoarele în funcţie de tipul de drum şi de setarea aleasă. Astfel sunt anihilate gropile sau denivelările, iar la viteze mari suspensiile se întăresc pentru a elimina orice fel de posibil tangaj. Pentru că vorbim de viteze de peste 200 de km/h pe care Talismanul le poate atinge. Aici garda la sol de 145 de mm constituie un avantaj, nu şi în cazul în care vrem să căutăm un loc de parcare pe un trotuar bordurat la peste 15 cm înălţime. Un handicap al sistemului 4 control este că nu permite montarea unei tracţiuni 4x4. Doar că Renault nici nu intenţionează să monteze o astfel de tracţiune integrală. Nici cutia de viteze EDC cu dublu ambreiaj nu prea îi permite acest timp de combinaţie, dovadă e că nici pe Duster nu a apărut în varianta EDC 4x4.

Oficial, Renault spune că în general doar un procent de 20% din cei care întrebă de o tracţiune integrală sunt şi hotărâţi pentru o astfel de achiziţie. La acest capitol, concurenţa stă mult mai bine decât Renault oferind 4x4 în orice configuraţie.

 

Diesel, frate!

Talismanul testat a avut sub capotă cel mai puternic motor diesel de la Renault. Un 1,6 litri twin turbo cu injecție în rampă comună 4 cilindri din care au fost scoşi 160 de cai putere la un cuplu de 380 Nm. Puterea mare livrată doar pe puntea faţă face ca la apăsarea bruscă a pedalei de acceleraţie, atunci când turaţia sare de 1750 de rot/min, să se producă o uşoară rupere de aderenţă care se simte şi în volan, motiv pentru care trebuie ţinut bine în mâini. Cuplul mare face ca maşina de aproape 1,6 tone la gol să sprinteze până la sută în 9,4 secunde, mai lent cu aproape 1,8 secunde decât în cazul benzinei turbo de 200 de cai, chiar dacă vorbim de un cuplu mai mic la benzină. Şi viteza maximă atinsă e inferioară, Talismanul diesel ajungând la 215 km/h, faţă de cei 237 km/h la turbo-benzinarul. În schimb, consumul este net mai bun, chiar dacă în oraş, la o viteză medie de 26 km/h computerul de bord mi-a indicat 8,1 litri la 100 de km, cu tot cu reprize sportive şi trafic bară la bară. Ideal, consumul urban anunţat de producător este de 5,1 litri la 100 de km. Am mai observat mici trepidaţii care apar atunci când şoferul ia piciorul de pe frână sau o apasă pentru oprirea maşinii semn că undeva e circuitul motor EDC pot apărea mici probleme. Motorul diesel de 160 de cai putere poate părea destul de zgomotos, sunetele emise pătrunzând în habitaclu, în ciuda izolării fonice destul de bune de pe Talisman. O multitudine de elemente asigură siguranţa şi-l degrevează pe şofer de sarcini obositoare. Printre acestea se numără sistemul de asistenţă pentru faza lungă, avertizorul la depăşirea involuntară a benzii de rulare, avertizorul de unghi mort sau sistemul care citeşte marcajele de pe şosea.

 

 

Marele atu al Talismanului este preţul, care în varianta Intense, 160 de cai putere diesel, EDC este de 31.400 de euro cu TVA, la care se mai adaugă câteva mii de euro pentru sistemul 4 control, parcarea asistată, cruise control adaptativ, head-up display sau sistemul de sunet Bose.

 

Avantaje

 

- Preţul

- Tehnologie de ultimă oră

- Confort

 

Dezavantaje

- Anduranţa sistemului de masaj

- Mici trepidaţii la oprire şi pornire

- Motor zomotos

Cifre

  • 217 km/h viteza maximă

  • 9,4 secunde, sprintul până la 100 de km/h

  • 380 Nm, cuplul motorul 1,6 diesel de 160 de cai putere

×