x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto MINI: 3 milioane unităţi produse de la relansarea mărcii

MINI: 3 milioane unităţi produse de la relansarea mărcii

de Sebastian S. Eduard    |    09 Sep 2014   •   15:34
MINI: 3 milioane unităţi produse de la relansarea mărcii

La 13 ani de la relansarea mărcii în 2001, MINI a ajuns la o cifră impresionantă astăzi: 3 milioane automobile au ieşit de pe linia de fabricaţie de la uzina din Oxford, Marea Britanie. În acelaşi timp, în aceeaşi perioadă, două milioane din maşinile produse aici au fost exportate în mai mult de 110 ţări.

Automobilul care a marcat această dublă aniversare, şi care tocmai a ieşit de pe linia de ansamblare, este un MINI Hatch 5 uşi, model care urmează să îşi facă debutul în ţările din întreaga lume, inclusiv România, din luna octombrie.

Fabrica de la Oxford produce în acest moment modelele MINI 3 Hatch uşi, MINI Hatch 5 uşi, MINI Convertible, MINI Roadster şi MINI Coupe. Succesul mărcii după relansarea din 2001 este reflectat şi la Oxford. La început erau angajaţi 2400 de muncitori care produceau 300 de automobile pe zi într-un singur schimb. Astăzi, aproximativ 4000 de muncitori realizează 1000 de maşini în trei schimburi pe zi.

Marea Britanie este a doua piaţă MINI ca volum, după Statele Unite. În acelaşi timp, Marea Britanie este a patra piaţa BMW Group, după China, Statele Unite şi Germania.
80% din automobilele MINI fabricate în Oxford sunt exportate, ceea ce poziţionează marca pe poziţia a treia în topul exportatorilor de automobile din Marea Britanie.


×