Construcţia autostrăzii Comarnic - Braşov de către consorţiul Vinci - Strabag – Aktor cu un traseu de 53 de kilometri este programată să dureze patru ani iar operarea şi întreţinerea acesteia se va face de către concesionar pentru o perioadă de 26 de ani, potrivit proiectului de concesiune al Autostrăzii Comarnic-Braşov, făcut public de Ministerul Transporturilor.
Statul român ar plăti 2,732 miliarde de euro pentru pentru construcţia, operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov, dacă ar avea deja disponibilă această sumă. Raportat la cei 53 de km costul total pentru construcţie, operare şi întreţinere pe perioada concesiunii ar putea fi de 51,5 milioane euro pe kilometru.
Costurile cresc însă în cazul în care autostrada se va construi din creditele obţinute de constructor care îşi va recupera banii de la stat, din taxa pe autostradă şi sumele încasate din spaţiile secundare (benzinării şi spaţii servicii). Tariful de concesiune ce va fi plătit de un autoturism pentru întreaga lungime a autostrăzii este preconizat a fi de 7 lei cu TVA inclus, supus indexării. Nivelul tarifului perceput va fi perceput în funcţie de distanţa parcursă de vehicul.
Sistemul de taxare va fi de tip “semi-închis”, care presupune instalarea de bariere pe întreg carosabilul la cele două capete ale autostrăzii, situate în zona Comarnic şi Râşnov, plus cabine de taxare la Sinaia-Buşteni şi Predeal.
Tariful de concesiune va fi perceput odată ce întreaga autostradă va fi realizată şi va deveni operaţională.
Pe ce se duc banii
Costul total de construcţie a autostrăzii, în baza ofertei câştigătoare este de aproximativ 1,8 miliarde euro, fără TVA, din care 198,5 milioane de euro (11%) acoperă lucrările de construcţie a Secţiunii 1 a autostrăzii, lucrările de reabilitare a DN1, realizarea proiectului tehnic pentru întreaga autostradă, organizarea proiectului, managementul proiectului şi costurile suportate de concesionar pentru realizarea investigaţiilor de teren pentru întreg traseul autostrăzii.
Proiectul prevede realizarea a 19 viaducte şi a 16 poduri cu o lungime totală de aproximativ patru kilometri, precum şi zece kilometri de tuneluri cu galerie dublă, reprezentând una dintre provocările inginereşti cele mai complexe.
Lucrările includ realizarea a trei noduri rutiere, drumurile de acces la autostradă, precum şi asigurarea continuităţii drumurilor existente pe care autostrada le-ar putea întrerupe, relocarea reţelei de utilităţi pe care autostrada o afectează, lucrări hidrotehnice.
Traseu
Accesul la autostradă se va face printr-un sens giratoriu în zona în care DN 1 intersectează DJ 101 R (podul spre Breaza), din care va pleca un racord la autostradă.
Punctul de începere a autostrăzii la Cristian este prevăzut la km 165+090. În afară de cele două accese la Comarnic şi la Cristian, vor fi amplasate trei noduri rutiere denivelate, la Buşteni (km 131+600), Predeal (km 144+400) şi Râşnov (km 158+750). Autostrada este împărţită în 5 secţiuni: Comarnic Sud - Comarnic Nord (Secţiunea 1), Comarnic Nord - nod rutier Buşteni (Secţiunea 2), Nodul rutier Buşteni până la nodul rutier Predeal (Secţiunea 3), Nodul rutier Predeal până la nodul rutier Râşnov (Secţiunea 4), Nodul rutier Râşnov până la Cristian (Secţiunea 5).