Hotelierii de pe litoral sustin ca actualul sezon estival nu le aduce profituri si ca, in prezent, cand statiunile sunt ocupate la capacitate maxima, ei incearca sa recupereze pierderile inregistrate in prima parte a verii, cand numarul turistilor a fost foarte mic.
"Jumatate de vara am avut o scadere de 40%, pe urma de 20%. Noi am muncit foarte mult pentru promovare, pentru programele speciale. Este un al treilea an de criza, venim dupa doi ani care ne-au marcat puternic. Nu vom putea vorbi despre venituri mai mari anul acesta fata de anul trecut, pentru ca noi abia suntem in recuperarea pierderilor pe care le-am avut", a declarat Corina Martin, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).
In primele luni de vara, turistii au mers in Bulgaria si nu au mai venit in Mamaia, asa cum au facut in 2010 cand statiunea era ocupata in proportie de 80%, a spus Anca Nedea, reprezentanta Asociatiei Patronale Mamaia. "Acum, in august, turistii au dat buzna la noi..., depinde si de vreme. In august nu stim cum sa facem ca sa primim toti clientii, cand trei luni de vara am stat de fluiera vantul. (...) Trebuie sa ne asteptam la un comportament foarte ciudat din partea clientilor si de aceea, la anul, noi trebuie sa terminam pregatirile in luna aprilie ca sa avem timp sa si promovam, iar apoi sa obtinem feed-back si clientii sa vina pe litoral de la jumatatea lui mai", a afirmat Anca Nedea.
Referitor la capacitatea totala de cazare de pe litoralul romanesc, Corina Martin a sustinut ca, oficial, conform datelor Institutului National de Statistica, sunt 124.800 de locuri in unitati clasificate de Ministerul Turismului. Potrivit lui Mohammad Murat, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR), in realitate sunt circa 200.000 de locuri de cazare pe litoral, in afara hotelurilor clasificate existand unitati care sunt "probabil" in curs de clasificare, iar altele care nu doresc sa fie clasificate, legea permitand "functionarea ca unitate turistica pe contracte de inchiriere pe anumite perioade". Presedintele FPTR a apreciat ca, daca numarul real al locurilor de cazare este aproape dublu fata de cel oficial, asta nu presupune ca 50% din activitatea de pe litoral este facuta prin evaziune fiscala.