x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Aurelia Luca, noul Managing Director al Skanska Property România

Aurelia Luca, noul Managing Director al Skanska Property România

17 Ian 2018   •   15:47
Aurelia Luca, noul Managing Director al Skanska Property România

Skanska Property România, divizia locală a unuia dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari la nivel global, anunță modificări la vârful managementului din România. Marcin Łapiński,  Managing Director pentru Skanska Property Romania & Ungaria predă rolul local către Aurelia Luca, care a ocupat poziția de Country Director a Skanska Property România.

În noua sa poziție de Managing Director al diviziei, Aurelia Luca va continua misiunea Skanska de a dezvolta clădiri de birouri sustenabile . În cei 6 ani de când este prezentă pe piața din Romania, Skanska s-a diferențiat prin soluții inovatoare și acțiuni menite să contribuie la wellbeing-ul celor care lucrează în clădirile dezvoltate, dar având și un impact pozitiv asupra  comunității. Operațiunile companiei se vor desfășura în continuare în București, unde este deja prezentă în zonele de centru-vest și nord ale capitalei, prin proiectele Campus 6 (Politehnică) și Equilibrium (Floreasca - Barbu Văcărescu).

Sunt extrem de mândră să fiu liderul și în același timp parte a unei echipe de oameni profesioniști, entuziaști și dedicați. Împreună vom continua fără îndoială drumul pe care am pornit in 2011  - unul definit de valorile noastre și de dorința de a oferi clienților din piața locală spații care reflectă inovația, experiența și calitatea pentru care Skanska este renumită la nivel global” – Aurelia Luca, Managing Director, Skanska România.

Promovarea în noul rol înseamnă și că Aurelia Luca va fi prima româncă aflată în consiliul de management regional al Skanska CDE (Commercial Development Europe) – ce are ca rol coordonarea activităților grupului suedez în România, Ungaria, Cehia și Polonia.

Aurelia a avut o contribuție crucială la dezvoltarea companiei în România – atât în perioada de început, când am dezvoltat pe o piață complet nouă pentru noi, relațiile cu partenerii și clienții fiind construite practic de la zero și continuând cu rezultatele remarcabile pe care Skanska România le-a obținut de-a lungul anilor” a declarat Marcin Łapiński. ”Sunt sigur că orientarea Aureliei către business dar și către oameni și obiectivele ambițioase pe care și le impune atât personal cât și pentru echipa cu care lucrează vor continua dezvoltarea Skanska România”.

Aurelia Luca are un Master în Economia Imobiliară, la Academia de Studii Economice București și mai bine de 16 ani de experiență în domeniu, alăturându-se companiei în 2012 ca Leasing Manager și devenind apoi Country Director la începutul anului 2016.

×
Subiecte în articol: Skanska Property România Aurelia Luca