x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Black Sea Oil & Gas dă undă verde investiţiei din Marea Neagră

Black Sea Oil & Gas dă undă verde investiţiei din Marea Neagră

de Adrian Stoica    |    08 Feb 2019   •   10:23
Black Sea Oil & Gas dă undă verde investiţiei din Marea Neagră

Compania Black Sea Oil & Gas (BSOG), împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources şi Gas Plus International B.V., au anunţat ieri că au decis să investească în extracţia gazelor naturale din zona offshore a Mării Negre (proiectul MGD). Capacitatea de producţie estimată va fi de un miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României, iar investiţia în dezvoltarea proiectului va fi de 400 milioane de euro.

''Decizia finală de investiţie a fost luată cu bună-credinţă, pornind de la premisa că BSOG şi partenerii săi de concesiune vor reuşi restabilirea tuturor drepturilor acestora, în sensul eliminării oricăror taxe şi contribuţii suplimentare recent introduse, precum şi a oricăror restricţii privind libera circulaţie a gaze lor pe o piaţă deplin liberalizată, conform legislaţiei europene. Acestea sunt necesare, atât pentru a face proiectul MGD o investiţie viabilă, cât şi pentru a încuraja viitoarele proiecte de dezvoltare a gazelor naturale din Marea Neagră", se arată într-un comunicat al BSOG.

Ce prevede investitia

Proiectul MGD, primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989, constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana) şi un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 kilometri la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 126 kilometri va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor (STG) din comuna Corbu, judeţul Constanţa. BSOG precizează că aproximativ 70% din totalul activităţilor contractate pentru proiectul MGD provin din România.

Recent, BSOG a încheiat un acord de vânzare a gazelor cu o filială din România a Engie pentru întreaga producţie de gaze naturale, mai puţin cota pe care producătorii sunt obligaţi să o vândă pe piaţa centralizată.

×
Subiecte în articol: Black Sea Oil & Gas