Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
România a înregistrat anul trecut cea mai mare rată de creştere economică din Uniunea Europeană, iar această creştere a continuat exploziv şi în prima jumătate a acestui an. Oficial, statistica indică ţara noastră ca fiind noul „tigru al Europei”, dar românii continuă să sărăcească pe persoană fizică, pentru că rata riscului de sărăcie şi excluziune socială a avansat. Dacă în 2015, circa 37,4% din populaţia ţării era supusă acestui risc, la sfârşitul anului trecut, acesta ajunsese la 38,8%, conform Eurostat. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, publicat la sfârşitul anului trecut, această statistică era chiar mai neagră, în documentul amintit precizându-se că procentul ajunsese la 40% încă din 2015.
În cifre, asta însemna că 8,5 milioane de români se aflau în risc de sărăcie și excluziune socială. Dacă este să ne raportăm la cifrele Eurostat, la sfârşitul anului trecut, circa 7,6 milioane de români se zbăteau într-o sărăcie lucie. Situaţia este însă şi mai gravă în rândul tinerilor. Aproape o treime dintre aceştia trăiesc în condiţii de privare materială severă, proporţia fiind de trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Mai mult, 43,7% sunt expuşi riscului de sărăcie, tendinţa fiind în creştere, potrivit unei statistici publicate recent de Monitorul Social. Deşi avem o creştere consistentă, iar sumele cheltuite pentru asistenţa socială au crescut permanent, continuăm însă să fim săracii Europei.
Combaterea sărăciei, doar pe hârtie
Impactul transferurilor sociale asupra combaterii sărăciei a fost anul trecut cu puţin peste 14%, aceasta fiind cea mai mică rată la nivelul Uniunii Europene, după ce în anul precedent acesta fusese de 13,3%. Spre exemplu, în Finlanda, impactul a fImpactul transferurilor sociale asupra combaterii sărăciei a fost anul trecut cu puţin peste 14%, aceasta fiind cea mai mică rată la nivelul Uniunii Europene, după ce în anul precedent acesta fusese de 13,3%. Spre exemplu, în Finlanda, impactul a fost de circa 57%, iar în Belgia, 41%. Cheltuielile bugetului general consolidat pentru asistenţă socială au fost în 2014 de 71.193 milioane de lei (10,7% din PIB), în 2015 de 75.962 milioane de lei (10,7% din PIB), în 2016 de 81.837 milioane de lei (10,8% din PIB), iar în 2017 sunt de 88.499 milioane de lei (10,9% din PIB). În estimarea Guvernului, aceste sume vor continua să crească şi în anii următori, urmând să ajungă în 2020 la 102.734 milioane de lei (10,9% din PIB). Limitele protecţiei sociale pasive sunt evidente, după cum o demonstrează cifrele, iar pentru combaterea sărăciei Guvernul trebuie să treacă la adoptarea unor măsuri proactive care să aducă în câmpul muncii cât mai multe persoane care acum trăiesc doar din ajutoare sociale, iar în perspectivă să reducă numărul celor care intră în această categorie.
Enclavizarea economiei şi sărăcia
Aria de sărăcie rurală este plasată în sudul ţării, în zona de câmpie, şi se întinde fără întrerupere de la Brăila la Mehedinţi. În Moldova există mai degrabă pungi de sărăcie rurală în Vaslui şi Botoşani, potrivit Strategiei de dezvoltare teritorială a României aprobată în primăvara acestui an de către Executiv. Într-un top al sărăciei extreme, la nivelul anului trecut, regiunea cea mai afectată era cea din Nord-Est, unde procentul populației afectate ajungea la 35,6%. Următoarea regiune era cea din Sud-Est, cu un nivel al sărăciei extreme de 33,3%, urmată de Regiunea de Sud-Vest Oltenia, cu 29,7%, Regiunea de Vest (26,7%) și Regiunea Sud-Muntenia (25,5%).
Prinşi într-un cerc vicios
După 1990, România a intrat într-un cerc vicios, sărăcia fiind strâns legată de lipsa de educaţie, iar acest lucru se resimte mai puternic în zona rurală, unde trăieşte peste 40% din populaţia ţării. După enclavizarea economică a ţării, sărăcia a devenit tot mai răspândită în mediul rural, atrag atenţia specialiştii în economie. Ea îi determină pe mulţi tineri să părăsească şcoala pentru a lucra, în cele mai multe cazuri, la negru, dar pe termen lung aceasta este o opţiune greşită, transformându-i în asistaţi sociali. Nu mai puţin de 19% din tinerii români renunţă de timpuriu la şcoală, pierzând astfel şansa unei vieţi mai bune. Procentul de tineri care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare se situează peste media UE, care este de circa 11%, iar măsurile de adoptate pentru să a-i ajuta să intre pe piaţa forţei de muncă rămân limitate.
Eurostat şi-a menţinut estimările potrivit cărora Produsul Intern Brut al României a înregistrat atât în primul trimestru al acestui an, cât şi în trimestrul al doilea, un avans de 5,7%, comparativ cu perioada similară din 2016, potrivit datelor publicate ieri.
Sensibilizaţi cu strategii
Zona guvernamentală continuă să vândă iluzia că strategiile sale de combatere a fenomenului de sărăcie vor da rezultate. Totul este o escrocherie electorală, în condiţiile în care acestea nu sunt complementare strategiilor de dezvoltare a infrastructurii şi de atragere a investiţiilor în zonele cele mai afectate. Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii sau Strategia naţională de învăţare pe tot parcursul vieţii au planuri ambiţioase până în 2020: procentul celor care părăsesc şcoala să ajungă la 11,3%, 26,7% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 30-34 de ani să aibă finalizate studii terţiare, iar 10% dintre persoanele cu vârste cuprinse în 25-64 de ani să participe la învăţarea pe tot parcursul vieţii. Adică în trei ani ar trebui să recuperăm ce am distrus în aproape trei decenii.
Cheltuielile Ministerului Muncii pentru asistenţă socială
Anul 2014 2015 2016 2017 2018 2019
mil. lei 12.810 14.632 16.661 18.030 19.917 20.394
% din PIB 1,92 2,06 2,2 2,27 2,16 2,21
Îmbătrânirea populaţiei, abandonul şcolar timpuriu şi exodul creierelor rămân provocările pe termen lung pentru România pentru că ele pun în pericol dezvoltarea ţării
