x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Marea actriță Ileana Stana Ionescu a murit

Marea actriță Ileana Stana Ionescu a murit

de Vali Deaconescu    |    30 Iun 2024   •   14:06
Marea actriță Ileana Stana Ionescu a murit

Actrița Ileana Stana Ionescu a decedat duminică, la vârsta de 87 de ani, într-un spital, conform surselor Antena 3 CNN. Anunțul morții îndrăgitei actrițe a fost făcut public de către Alexandra Velniciuc pe o rețea socială.

Ileana Stana Ionescu era bolnavă și era internată în spital de mai bine de două săptămâni, după ce la începutul lunii s-a simțit slăbită și a fost luată cu salvarea de acasă. Atunci, soțul ei a fost cel care a chemat ambulanța.

„Dumnezeu să o ierte și să îi odihnească sufletul! Și datorită ei am ales această profesie!”, a scris Velniciuc pe Facebook.

Ileana Stana Ionescu s-a retras din viața publică în urmă cu peste cinci ani, după o carieră de șase decenii în teatru. 

„Dumnezeu să o odihnească! O generație dispare încet, încet... Iar va trebui să apelăm la arhivă pentru a o revedea pe marea actriță și frumosul om la Confesiuni”, este mesajul postat de Iuliana Marciuc pe contul personal de Instagram.

Marea actriţă Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai talentate şi mai dăruite actriţe ale generaţiei sale, s-a născut la 14 septembrie 1936, la Brad, judeţul Hunedoara. Are origine italiană după mamă.

A copilărit la Turnu Severin, iar după terminarea liceului, a plecat la Reşiţa, unde locuia unchiul său, pentru a-şi căuta de lucru. I-ar fi plăcut să devină ziarist, a dat examen la facultate, dar din cauză că avea rude în străinătate nu i-a fost admis dosarul. Prin intermediul unchiului, mare iubitor de teatru, a ajuns să cunoască actori de la Teatrul din Reşiţa iar şansa să fie de partea sa. Exact când se juca ''Şcoala femeilor'', interpreta rolului Agnes s-a mutat la alt teatru. Regizorul a remarcat-o pe foarte tânăra - pe atunci - Ileana, a dat probă şi a rămas în teatru. În ''Şcoala femeilor'', actorul Andrei Ionescu juca rolul amorezului. Practic, acolo s-au cunoscut şi la scurt timp s-au căsătorit.

''Primii paşi în teatru au fost datorită fratelui tatălui meu, care era în Reşiţa, unde m-am dus eu să-mi câştig existenţa după eşecul cu ziaristica. Fiind iubitor de teatru avea multe cunoştinţe acolo şi un actor bătrân care juca în 'Şcoala femeilor' m-a ochit şi a zis că poate aş vrea să încerc să joc rolul Agnes. Şi eu, în inconştienţa absolută a vârstei şi în necunoştinţă totală a profesiei, nu ştiam ce înseamnă de fapt un actor, am început să mă pregătesc şi am intrat în Agnes. Şi mi-am făcut datoria în mod convenabil de vreme ce am reuşit să rămân în teatru mai departe. Tot cu această ocazie, în 'Şcoala femeilor' l-am cunoscut pe soţul meu şi am rămas împreună până azi, când împlinim 57 de ani de mariaj. A fost o etapă foarte bogată, am jucat primul meu rol în travesti în 'Înşir-te mărgărite'...'', mărturisea actriţa într-un intervu acordat AGERPRES, în 2015.

Împreună cu soţul său, actorul Andrei Ionescu, a plecat la Piatra Neamţ, în 1959, la Teatrul Tineretului.



''Tot ce s-a petrecut în teatrul din Piatra Neamţ a fost minunat. Datorită teatrului am cunoscut această frumoasă ţară, am umblat mult prin sate, am reprezentat 'Soacra cu trei nurori' n-am să uit asta niciodată, am cunoscut ţara asta de care m-am îndrăgostit şi pe care n-aş părăsi-o niciodată'', spunea Ileana Stana Ionescu în interviul amintit.

La un moment dat, a fost văzută de maestrul Radu Beligan jucând pe scena de la Piatra Neamţ şi i-a propus să vină în Bucureşti, să dea concurs la Teatrul Naţional. A dat concurs şi l-a luat, începând să joace acolo în 1965.

''Am fost foarte îndoită şi am avut emoţii foarte puternice pentru că mă gândeam: Ce să caut eu la Teatrul Naţional între toate personalităţile alea? Eu nu făcusem şcoala de teatru, nu mă simţeam chiar bine armată pe toate direcţiile, dar uite că am câştigat concursul cu rolul din 'Orfeu în infern', un rol pe care l-am iubit şi-l voi iubi câte zile voi avea pentru că Tennesee Williams m-a cucerit întotdeauna. Aşa am intrat la Teatrul Naţional'', spunea actriţa.

Debutul în Teatrul Naţional l-a făcut avându-l partener de scenă pe Florin Piersic, de care o leagă o frumoasă prietenie.

''Piersic a însemnat foarte mult pentru mine fiindcă rolul cu care am debutat în Teatrul Naţional a fost în ''Idiotul''. Şi maestrul Finţi, care era regizor, era foarte riguros, foarte dur, iar eu eram uşor speriată. Ori Florin a injectat în mine atâta energie, atâta credinţă şi atâta forţă încât m-a ajutat să zbor deasupra tuturor acestor inconveniente. Şi uite, mulţumesc lui Dumnezeu, sunt atâţia ani de când sunt acolo şi cu toate că sunt pensionară acum, continui să colaborez cu Teatrul Naţional şi am avut foarte multe satisfacţii'', afirma marea actriţă în interviu.

De-a lungul anilor, Ileana Stana Ionescu s-a remarcat prin roluri ca Ana Petrovna în ''Maşinăria Cehov'', Chiriachiţa şi Lena în ''Titanic Vals'', Fraulein şi Zoia în ''Gaiţele''. A avut roluri importante în filmele ''Păcală'', ''Tufă de Veneţia'', ''Dumbrava minunată'', ''Şantaj'', ''Secretul lui Bachus''. A jucat şi în seriale precum ''Fetele marinarului'' şi ''Las Fierbinţi''.

''Şi acum, după atâţia ani de teatru, fiecare premieră este o sărbătoare, fac descoperiri, găsesc întotdeauna lucruri absolut noi care mă fascinează. Şi socotesc că meseria asta a fost pentru mine un mare premiu pe care mi l-a acordat steaua mea protectoare sau destinul. Pentru că plăcerea pe care ţi-o face întâlnirea cu un spectator pe care nu l-ai mai văzut şi care se uită la tine cu ochii strălucitori şi care spune ''Doamnă, bună dimineaţa, ce faceţi? Ce bine-mi pare că vă văd! Vă duceţi la piaţă? Ce gătiţi?'' este atât de mare, este colosal să te simţi la tine acasă pe orice stradă, în orice moment'', mărturisea marea artistă.

Din anul 2002, este societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti.

A fost aleasă deputat de Bucureşti, în perioada 2000-2004, ca reprezentantă a minorităţii italiene din România.

De-a lungul carierei artistice a primit numeroase premii şi distincţii: Premiul Teatrului Naţional pentru activitatea artistică (1976), Premiul special al juriului pentru întreaga activitate artistică (1985), Premiul de excelenţă al Galei UNITER, Trofeul ''Dionysos" pentru rolul din ''O batistă în Dunăre", regia Ion Cojar (1998), Placheta de aur UARF pentru merite deosebite în dezvoltarea artei şi culturii cinematografice (2001).

În septembrie 2011, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, din Capitală.

Ileana Stana Ionescu şi Andrei Ionescu au un fiu, Andrei Manuel, medic, şi un nepot, Alexandru Luca.

Sursa Jurnalul 14 septembrie 2016

×
Subiecte în articol: Ileana Stana Ionescu a murit