x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dezastrul de la depozitul de arhive Dărăști: În incendiu au ars contracte de credit de milioane de euro!

Dezastrul de la depozitul de arhive Dărăști: În incendiu au ars contracte de credit de milioane de euro!

de Dan Constantin    |    29 Mai 2017   •   07:41
Dezastrul de la depozitul de arhive Dărăști: În incendiu au ars contracte de credit de milioane de euro!

Incendiul care a mistuit documentele de arhivă din depozitul firmei specializate GAM de la Dărăști - Ilfov are consecințe grele pentru mai multe bănci, companii de asigurare, lanțuri de magazine, dar și pentru mii de angajati. Ancheta care se află la început vizează și aspecte de siguranță națională.

Aici erau depozitate arhivele BancPost, BRD, Piraeus Banc, BCR Asigurări de viață, OMNIASIG, LeroyMerlin. Până acum, la 48 de ore de la declanșarea incendiului încă nestins total, nicio companie sub contract cu GAM pentru păstrarea arhivelor nu a comunicat pierderile suferite sau consecințele pentru activitatea lor, a clienților sau a propriilor angajați.

La Dărăști s-au construit mai multe hale de depozitare; din imaginile de la locul dezastrului rezultă că o hală principală a fost total distrusă, celelalte rămânând aparent intacte.

Șerban Ecxarcu, directorul general al GAM, declara în urmă cu câteva luni pentru DIGI24: Aici sunt documente foarte importante, de la contracte de credit ale băncilor, de milioane de euro, până la documente de personal, state de plată.

Şeful GAM dădea clienților asigurări pentru condițiile de păstrare a arhivelor predate: asigurăm cel mai perfecționat sistem de stingere a incendiilor, pe bază de gaz inert. Sistemul, importat din Olanda, protejează împotriva focului și elimină distrugerile de la apa folosită de pompieri, adauga Ecxarcu. În cinci minute de la declanșarea alarmei de incendiu, orice focar este stins, era concluzia informaţiei.

De ce nu a funcţionat sistemul considerat atât de sigur?

Din sursele noastre, o anchetă complexă va urmări nu doar aspectele tehnice ale producerii dezastrului. Consecinţele pentru funcţionarea sistemului bancar prin distrugerea arhivelor nu exclud un act deliberat de sabotaj cu implicaţii pentru siguranța natională. Distrugerea cărţilor de muncă, a documentelor de angajare, de plată a salariilor, a polițelor de asigurare va produce haos în întocmirea dosarelor de pensii sau în litigii comerciale și juridice.  

Peste 170 de firme au, potrivit site-ului GAM, arhivele date în păstrare și gestionare depozitului din Dărăști

 

×
Subiecte în articol: contracte de credit incendiu darasti