x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Educaţia financiară, materie obligatorie în şcoli

Educaţia financiară, materie obligatorie în şcoli

de Daniela Ivan    |    17 Mai 2017   •   11:50
Educaţia financiară, materie obligatorie în şcoli
Sursa foto: DIANA OROS

Reprezentanţii băncilor vor ca educaţia financiară să devină disciplină obligatorie în şcoli precum chimia, matematica sau fizica, pentru că noţiunile financiare sunt necesare pe parcursul vieţii, dar şi economiei naţionale. România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană şi locul 123 din 143 în lume în ceea ce priveşte educaţia financiară.

Foarte puţini români înţeleg cum se calculează o dobândă, ce este dobânda anuală efectivă (DAE) sau care este diferenţa între un cont curent şi unul de economii. "Noi am elaborat un manual de educaţie financiară pe care îl propunem Ministerului Educaţiei pentru a fi revizuit şi pentru a fi luat în calcul şi am făcut o solicitare ca educaţia financiară să devină materie obligatorie. Aşteptăm să vedem dacă solicitarea noastră capătă valoarea necesară", a spus Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Acesta a menţionat faptul că manualul a fost trimis în luna martie ministerului. De asemenea, ARB a avut şi o primă întâlnire la nivelul Ministerului Educaţiei pentru efectuarea paşilor necesari.

Reprezentanţii băncilor sunt îngrijoraţi că în România ponderea populaţiei nebancarizate este de 40% faţă de 10% media din UE. În același timp, procentul persoanelor cu vârsta de 15 ani cu competențe scăzute la citire este de 37,3%, al celor cu competențe scăzute la metematică de 40,8%, iar al celor cu competențe scăzute la științe exacte este de 37,3%, în timp ce media la nivelul UE este sub 22%.

Gradul de intermediere financiară în România este de numai 29%, în condiţiile în care media din Uniunea Europeană este de 120%. Grav este că de la începutul crizei, din 2008, intermedierea financiară a scăzut de la 39% la 29%, iar ponderea activelor sectorului bancar şi IFN în total active ale sistemului finnaciar s-a redus cu 11 puncte procentuale în condiţiile în care a crescut procentul fondurilor de investiţii, de pensii private şi al societăţilor de asigurare.

Numai 22% dintre români au cunoștințe de ordin financiar. Este foarte puţin, în condiţiile în care 35% dintre bulgari au astfel de noţiuni, 35%, dintre unguri, 45% dintre greci şi 66% dintre francezi

Băncile se tem că, în timp, vor rămâne cu tot mai puţini clienţi. Mulţi români pleacă la muncă în străinătate şi nu se mai întorc, iar din cei care rămân tot mai puţini sunt interesaţi să aibe un cont la bancă, să-şi facă un depozit sau să ia un credit. Bancherii vor să ajungă la copiii acestor oameni, prin şcoli, şi să-i înveţe câte ceva despre bani

 

 

 

×
Subiecte în articol: educatie financiara