x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fiscul a cerut executarea lui Grindeanu

Fiscul a cerut executarea lui Grindeanu

de Ion Alexandru    |    22 Iun 2017   •   08:33
Fiscul a cerut executarea lui Grindeanu
Sursa foto: LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

Premierul în funcție al României, Sorin Grindeanu, era cât pe ce să fie executat de Fisc, în timpul unui proces privind insolvența unei firme pe care acesta o administra. Evenimentul s-a petrecut la mijlocul anului 2010, iar miza pentru care Finanțele cereau pedepsirea lui Grindeanu consta în neachitarea unor datorii în valoare de… 914 lei. Judecătoarea care a deliberat în această cauză a decis, însă, că Sorn Grindeanu nu poate fi tras la răspundere.

Informațiile reies dintr-o încheiere a Tribunalului Caraș-Severn, din data de 17 mai 2010, unde instanța urma să delibereze într-un dosar privind insolvența și familentul societății comerciale Smartnet SRL, cu sediul în Caransebeș. Firma în cauză, înființată în anul 1999, se afla în procedură de insolvență, figurând cu un debit în valoare de 914 lei, la Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, această din urmă entitate constituindu-se ca și creditor în dosarul de la Tribunalul Caraș-Severin.

La momentul judecării pe fond a acestei spețe, SC Smartnet SRL era administrată de lichidatorul judiciar SCP “IT Management Adversory SRL” din Timișoara, însă, în proces, avea calitatea de pârât actualul prim ministru Sorin Mihai Grindeanu, administrator social al firmei în cauză.

Acuzații grave

În fața instanței, creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin a formulat o cerere privind antrenarea răspunderii patrimoniale împotriva administorului social al SC Smartnet SRL, “pârâtul Grindeanu Sorin Mihai”, cerere care a fost atașată la dosarul cauzei în data de 25 martie 2010. În motivarea acestei cereri, finanțele de la Caraș-Severin arătau că Sorin Grindeanu “nu a predat actele și documentele contabile, nu a luat legătura cu lichidatorul, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu fiind de netăgăduit, fiind clară intenția administratorului (a lui Sorin Grindeanu – n.red.), prin faptele sale, de a conduce societatea la insolvență comercială și la imposibilitatea achitării creditorilor”.

DGFP Caraș-Severin a solicitat, astfel, obligarea lui Sorin Grindeanu la plata sumei de 914 lei, reprezentând valoarea creanțelor neachitate, “în cauză existând fapta prevăzută de art. 138, litera d, din Legea nr. 85/2006”.

În apărarea sa, însă, Sorin Grindeanu a depus la dosar o chitanță, în valoare de 914 lei, eliberată în 12 martie 2010, de către Trezoreria Municipiului Caransebeș, făcând, astfel, dovada achitării datopriei reținute la plată de către DGFP Caraș-Severin.

Conform judecătorului sindic Daniela Deteșan, fapta de nedepunere a actelor contabile a fost săvârșită după deschiderea procedurii insolvenței, motiv pentru care nu se poate dovedi culpa lui Sorin Grindeanu și nici raportul de cauzalitate între această faptă și ajungerea firmei în faliment.

 

×
Subiecte în articol: anaf grindeanu