Nuclearelectrica a prelungit cu două luni contractele de mandat ale directorului general, directorilor generali adjuncţi şi a directorului financiar, perpetuând astfel o nelegalitate flagrantă. Şi asta pentru că niciunul nu îndeplineşte condiţiile de bază, impuse de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN) în cazul persoanelor cu funcţii de conducere: diplomă de licenţă în domeniul nuclear şi minim un an de experienţă. Nu doar că nimeni din conducerea executivă a Nuclearelectrica nu respectă normele CNCAN, dar adjunctul Viorel Lary Ţoni coordonează industria nucleară a României din postura de vânzător de electrocasnice şi medicamente, iar celălalt adjunct, Dan Laurenţiu Tudor, este instalator de profesie.
CNCAN a publicat anul trecut „Normele de securitate nucleară privind pregătire, calificarea şi autorizarea personalului organizaţiilor care explotează instalaţii nucleare din 18.05.2017” (NSN 23), prevederi care au căpătat puteri de lege după publicarea în Monitorul Oficial, pe 13 iunie 2017. Potrivit articolului 23, „toate categoriile de personal de conducere cu funcţii importante pentru securitatea nucleară (...) trebuie să deţină permise de exercitare eliberate de CNCAN. Aceste categorii de personal includ poziţiile de director general, director general adjunct, director de sucursală, director, director adjunct, inginer şef şi poziţiile echivalente din schema organizatorică a titularului de autorizaţie, care exercită funcţii importante pentru securitatea nucleară”.
CNCAN reprezintă autoritatea naţională în domeniul reglementării, autorizării şi al controlului activităţilor nucleare din România şi se află în subordinea primului ministru
Conform reglementărilor CNCAN, pentru acest tip de funcţii este nevoie de un permis de exercitare nivel 2, „care permite posesorilor să deţină responsabilităţi referitoare la securitatea radiologică în zona controlată/supravegheată sau să conducă activităţi cu surse de radiaţii ori cu instalaţii nucleare”. În fine, legea CNCAN stipulează clar că pentru eliberarea permiselor de exercitare nivel 2 este nevoie de „diplomă de licenţă obţinută prin studii universitare de specialitate în domeniul nuclear pentru care se solicită permisul de exercitare”.
Artistul de la Nuclearelectrica
Pornind de la prevederile CNCAN constatăm că niciunul din directorii Nuclearelectrica nu respectă legislaţia în domeniu. Astfel, directorul general Cosmin Ghiţă este licenţiat în Arte, după cum se arată în CV-ul său, chiar dacă ulterior a lucrat ani buni pentru americanii de la Chevron. La rândul său, Florin Ovidiu Gheba a fost numit director la Fabrica de Combustibil Nuclear Piteşti deşi este la bază inginer în automatică şi cu o experienţă cât se poate de pestriţă, care merge de la industria auto la cea a cauciucului şi de la echipamente frigorifice la cele petroliere.
Instalatorul şi spiţerul nuclear
De departe cele mai pitoreşti personaje sunt directorii generali adjuncţi, Dan Laurenţiu Tudor şi Viorel Lary Ţoni. Singura şcoală terminată de Dan Laurenţiu Tudor este Facultatea de Instalaţii din Bucureşti, în 1991, iar acum coordonează activităţile referitoare la achiziţii publice, juridic, afaceri corporatiste şi strategii de resurse umane ale Nuclearelectrica. Ca experienţă ce l-a făcut demn de conducerea industriei nucleare amintim cea de instalator sanitar la Antrepriza Specială Instalaţii, Montaj şi Reparaţii şi Institutul Naţional al Lemnului, apropierea de fostul ministru Daniel Chiţoiu, al cărui consilier a fost, propulsându-l apoi în conducerea unor entităţi de stat precum Conpet, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Hidro Tarniţa SA, Hidroelectrica SA şi Electrocentrale Bucureşti.
1.997.555.968 de lei reprezintă veniturile obţinute anul trecut de Nuclearelectrica
La rândul său, Viorel Lary Ţoni vine la Nuclearelectrica din postura de vicepreşedinte al Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive, unde a ajuns după un an petrecut la şefia direcţiei medicale din Ministerul Transporturilor. Fost consilier judeţean în Buzău din partea PPDD, Ţoni este economist de profesie şi are experienţă în vânzarea de medicamente şi aparatură electrocasnică. Acum, coordonează activităţile aferente dezvoltării proiectelor de investiţii şi activităţi de realizare a veniturilor aferente tranzacţiilor cu energie ale Nuclearelectrica.