x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Teren minat la ferma de la Nana. 80% din terenurile din Ferma Preşedintelui au fost retrocedate ilegal

Teren minat la ferma de la Nana. 80% din terenurile din Ferma Preşedintelui au fost retrocedate ilegal

de Vali Blanaru    |    08 Apr 2014   •   21:07
Teren minat la ferma de la Nana. 80% din terenurile din Ferma Preşedintelui au fost retrocedate ilegal
Sursa foto: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto

Afacerile agricole ale familiei Băsescu de la Nana se desfăşoară pe un terenuri obţinute în urma unui lung şir de retrocedări ilegale. Corpul de Control al Guvernului a descoperit că 80% dintre terenurile din Ferma Preşedintelui au fost returnate ilegal. “Tot ce este la Nana, de la momentul la care acele terenuri s-au dat unor aşa-zişi proprietari până la momentul la care au ajuns la o firmă italienească care nu mai există din 2012, dar care în 2013 a vândut terenurile comasate...toate sunt infracţiuni, un lung şir de retrocedări ilegale, iar beneficiarul final din 2013 este Traian Băsescu, a declarat premierul Victor Ponta la Antena 3. Verificarea Corpului de Control a început în noiembrie 2013 şi a inclus analiza documentelor de la Oficiul de Cadastru Călăraşi. |n timp ce unii localnici din Nana au aşteptat şi 12 ani să li se retrocedeze terenurile, Primăria a retrocedat încălcând legea 218 hectare de teren către rude şi angajaţi ai autorităţilor locale. Dintre acestea, aproape 60 de hectare au ajuns ilegal la persoane care aveau acelaşi nume cu proprietarii îndreptăţiţi iar retrocedarea acestora este nulă de drept. Fiica Tudoriţei Niculae, secretarul primăriei din Nana, a fost împuternicită de proprietarii terenurilor să le vândă proprietăţile către italienii de la Berfige SRL. Jurnalul Naţional a prezentat pe larg neregulile de la Nana dar Corpul de Control şi Comisia parlamentară s-au limitat la controlul actelor şi mai puţin al relaţiilor dintre firme şi persoane cu trecut infracţional care au contribuit la împlinirea dorinţei lui Băsescu de a deveni moşier.

Corpul de control al prim-ministrului va sesiza Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul schimburilor de terenuri din comuna Nana, judeţul Călăraşi. Raportul Corpului de control arată că nu au fost respectate prevederile legale în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea Comisiei locale de fond funciar în perioada 2008-2013, cu o altă componenţă decât cea aprobată de Prefectura Călăraşi. Modificarea în acte a comisiei s-a făcut abia după iniţierea acţiunii de control. Prin urmare, începând cu 2008, o parte din membrii Comisiei locale de fond funciar Nana au participat la luarea deciziilor fără să fi fost numiţi ca membri prin ordin al prefectului, aşa cum prevedeau dispoziţiile legale.
La Primărie au fost înregistrate 957 de cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar soluţionarea acestora de către Comisia locală de fond funciar Nana în perioada 1997-2005 s-a făcut defectuos: nu a fost respectată ordinea de înregistrare; reconstituirea s-a realizat pe alte terenuri decât vechile amplasamente ale foştilor proprietari, fără obţinerea consimţământului persoanelor îndreptăţite.
Majoritatea angajaţilor din Primăria comunei Nana, precum şi rudele şi afinii acestora au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Printre aceştia, primarul Gheorghe Dobre şi mama acestuia, fostul primar Dumitru Budeşteanu, fostul viceprimar Florian Decu, Vasilica Preda - contabil şi fiul ei, Marian Dobre, agent agricol. Cu alte cuvinte ei depuneau cereri şi tot ei şi le aprobau.

Trazacţii nule
Corpul de Control a constatat că aproape 60 de hectare au fost retrocedate către persoane care nu era îndreptăţite, care nu au avut teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie ori la stat sau care nu au avut asemenea moşteniri. Toate aceste retrocedări sunt nule absolut. |n plus, cererile aprobate de Comisia locală de fond funciar nu au fost transmise către Comisia judeţeană de fond funciar Călăraşi în termenul legal, 45 de zile, şi au fost înaintate în 197 până la 1.268 de zile.
|n perioada 2006-2007, la Primăria comunei Nana au fost înregistrate mai multe contracte de arendare încheiate, în calitate de arendatori, de persoane care nu aveau calitatea de deţinători legali ai terenurilor agricole ce au făcut obiectul acestor contracte, acestea obţinând titlurile după încheierea contractelor de arendare.
|n 2009, o parte din aceste terenuri au fost cumpărate de societatea Berfige SRL de la mai multe persoane fizice, firmă care a încheiat şi alte contracte de arendare, unele cu angajaţi ai primăriei. Un personaj cheie în aceste tranzacţii a fost Preda Simona Alina, fiica Tudoriţei Niculae, secretarul primăriei din Nana. Preda a fost împuternicită de proprietarii a 277 de hecare să semneze contractele de vânzare cu italienii de la Berfige SRL. Raportul Corpului de Control a premierului nu menţionează nimic despre Liuba Alexandrescu, notarul care a autentificat toate aceste tranzacţii.
“Berfige a achiziţionat un număr de 35 de parcele de teren agricol din extravilanul comunei Nana (...) în suprafaţă totală de 290,41 ha pentru care a plătit 3.437.647,92 lei”, se menţionează în raport. Ulterior, italienii au vândut terenurile Ioanei Băsescu pentru suma de 5,84 milioane de lei. Berfige a fost înfiinţată în 2009, asociaţi şi administratori fiind cetăţeni italieni fără domiciliu sau reşedinţă pe teritoriul României. Berfrige a fost declarată inactivă începând din data de 24.08 2012 deoarece nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative iar în septembrie 2013 a vândut terenurile către fiica preşedintelui.

Băsescu cere anchetă
Preşedintele Traian Băsescu le-a solicitat poliţiştilor şi procurorilor şefi sş ancheteze imediat neregulile constatate de Corpul de control al premierului Victor Ponta în cazul Nana. “Corpul de control al primului ministru a constatat nereguli în achiziţia de teren a familiei mele la Nana, eu vă rog aici pe voi, pe poliţişti, procurorul general, procurorul şef DNA, procurorul şef DIICOT, anchetaţi imediat şi dacă este încălcare de lege să răspundă inclusiv preşedintele României. Iar eu pot să vă spun asta pentru că sunt liber faţă de voi şi faţă de oricine”, a spus Băsescu la bilanţul MAI pe anul 2013.  


Citiţi: Raportul de control privind verificarea respectării dispoziţiilor legale în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în extravilanul comunei Nana, judeţul Călăraşi - format PDF

×