x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Firma nu merge la doctor, dar garsoniera mea merge?

Firma nu merge la doctor, dar garsoniera mea merge?

de Adrian Stoica    |    09 Sep 2016   •   10:45
Firma nu merge la doctor, dar garsoniera mea merge?
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Deşi ministrul Finanţelor Anca Dragu a susţinut că nu a avut cunoştinţă de proiectul de modificare a Codului Fiscal, coordonatorul Departamentului de Legislație Fiscală din minister, secretarul de stat Gabriel Biriș, a dat în vileag minciuna şefului. El a confirmat  existența proiectului, precizând că documentul ar fi urmat să fie prezentat public la un anumit moment. După lovitura în plex aplicată şefului, Gabriel Biriş a demisionat în cursul zilei de ieri, dar nu înainte de a se lansa într-o serie de considerente, care mai de care mai ciudate, pentru a-şi justifica iniţiativa legislativă ce ar fi bulversat sute de mii de români.

Într-un interviu acordat, la Krynica, în Polonia, pentru Calea Europeană, Gabriel Biriş ne-a destăinuit filosofia care a stat la baza mutării contribuţiilor sociale exclusiv în sarcina angajatului. „Știm vreo firmă care să se fi îmbolnăvit și să se ducă la doctor? Știm vreo firmă care la bătrânețe să ia pensie? Trebuie să înțelegem un lucru: contribuțiile la sănătate și la pensii nu sunt ale angajatorului, ci ale angajatului. Că noi, datorită unei ipocrizii bine cultivate de-a lungul timpului, am împărțit contribuțiile în parte, pentru angajat mai mici și pentru angajator mai mari, a fost doar pentru a ascunde o realitate, și anume cât de mare este costul muncii în România. Este foarte mare, și nu datorită impozitului pe venit, ci a contribuțiilor care sunt așa de mari și pentru că foarte mulți nu le plătesc”.
CASS-ul pe chirii demolează argumentul oferit de inițiatori
Dacă luăm de bune elucubraţiile lui Nouriel Roubini de Dâmboviţa, atunci să ne explice  de ce statul percepe contribuţii sociale la veniturile obţinute din închirieri. Ştie domnul Biriş vreo garsonieră închiriată care să fi răcit şi să meargă la doctor? Sau poate are cunoştinţă de vreuna care s-a pensionat? Îi reamintim demnitarului că de la 1 ianuarie 2014, contribuabilii care obţin venituri din chirii trebuie să achite contribuţie de asigurari sociale de sănătate (CASS), iar Guvernului din care face parte nici nu-i trece prin cap să renunţe la ele.
Executivul caută privilegiaţii exact acolo unde nu sunt
Ne mai vorbeşte domnul Biriş în acest interviu despre facilităţile acordate unora pentru care trebui să plătească alţii. Este adevărat, dar secretarul de stat se uită în direcţia greşită. Dacă tot vrea să pună ordine în hăţişul de privilegii, poate Ministerul Finanţelor ar trebui să înceapă prin eliminarea pensiilor speciale. Să se uite la Parlament unde aleşii au ajuns să lucreze doar două zile pe săptămână, restul din săptămână fiind alocat pentru lucrul în teritoriu. Prin urmare,  chiul cu acte în regulă. Şi poate se ocupă mai serios, împreună cu Ministerul Muncii, de legea salarizării unitare. Să se uite ce se întâmplă în autorităţiile de control ale statului, unde sub motivul autofinanţării, sunt salarii care sfidează bunul-simţ. Decât să execute libera iniţiativă, Guvernul ar face mai bine să treacă la restructurarea sectorului bugetar, un aparat umflat, atrofiat şi populat de pile şi relaţii. După nouă luni de guvernare, cabinetul Cioloş nu a prezentat un set de criterii clare pentru evaluarea personalului din acest aparat, deşi restructurarea sa era anunţată ca una dintre priorităţile Guvernului la preluarea mandatului.

În prezent, impozitul pe forţa de muncă se ridică la 43,5%, în condiţiile în care la nivelul anului 2008 acesta era de 40,9%. Deşi suntem săracii Europei, ne plasăm pe locul şase în UE la taxarea muncii. Fără o relaxare fiscală, pe termen lung crearea de noi locuri de muncă este o utopie, dar în Ministerul Finanţelor filosofiile se schimbă greu.
 

×