Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Profesor doctor Ioan Paul Stoicescu îşi aniversează ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".
A creat o familie mare, familia pneumologilor din România, în calitatea sa de preşedinte al Societăţii Române de Pneumologie. Acum speră să nu o dezbine nimeni niciodată.
"Sunt momente în viaţă când eşti tentat să faci un bilanţ. Ce ai făcut? Ce n-ai făcut? Mărturisesc că acesta este un moment de acest gen. De ce am făcut nu îmi este ruşine, dar ştiu că aş dori să mai fac încă multe... dacă ar mai fi timp. Numai când mă uit în oglindă îmi mai scade entuziasmul. În oglindă se vede numai chipul, nu şi sufletul.
Sufletul rămâne, din păcate, tânăr şi mă îndeamnă la noi proiecte. Pentru mine, munca a fost o plăcere. Cea mai mare pedeapsă ar fi să fiu obligat să stau degeaba. Scriu, citesc, fac consultaţii şi, dacă se iveşte ceva de «reparat», îmi ofer şi această supremă plăcere de a «meşteri». Sunt un om aproape normal, fiul unor învăţători care m-au educat să fiu corect, să iubesc oamenii, să nu mint, să nu fur etc., etc...
Nu m-au pregătit pentru zilele noastre. Tot învăţând şi muncind am ajuns, aproape pe nesimţite, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila. Oricât ai învăţa, în medicină nu ştii tot niciodată. Când eşti sigur că un pacient are un diagnostic gândeşte-te că totuşi poate fi altul, aşa greşeşti mai puţin. Dacă nu înţelegi suferinţa bolnavului nu-i poţi fi de suficient folos. Dacă trece o săptămână şi nu ai citit nimic despre medicină ai rămas sigur în urmă.
Nu te aştepta ca toţi pe care i-ai învăţat medicină să şi recunoască acest lucru. Ca impostor ocupi mai uşor funcţii înalte în comparaţie cu cei capabili. Condiţia este să faci politică.
Meseria de medic este asimilată cu o profesie obişnuită şi plătită ca atare. Riscul şi responsabilitatea medicului nu pot fi comparate cu altă meserie. Se lucrează cu omul. Orice gest făcut, poate, cu bună intenţie poate crea un accident şi asta poate costa o viaţă. Dacă aş avea această putere aş axa asistenţa în special pe ambulatoriu. Este mult mai ieftină şi mai eficientă. Actual, pacienţii se internează, au, nu au nevoie, pentru că au tratament, investigaţii, cazare şi masă gratuite.
În ambulatoriu le cam plătesc pe toate. Dacă aceste facilitaţi ar fi dirijate în ambulatoriu s-ar interna mai puţină lume şi banii economisiţi ar putea acoperi cheltuielile respective. Aş face o salarizare a cadrelor medicale în funcţie de responsabilitate şi risc profesional. Dacă nu se va realiza acest lucru, din ce în ce vor fi mai puţini amatori pentru profesiile medicale, iar cei care profesează vor fi tentaţi să lucreze peste hotare, unde sunt apreciaţi altfel. Finanţarea sistemului de sănătate ar trebui să fie prioritate naţională.
Fără finanţare corectă, sistemul nu va putea funcţiona eficient oricât de pregătite şi devotate ar fi cadrele medicale. Ca împliniri, pe primul loc sunt cei doi copii care mi-au călcat pe urme şi care deja în multe privinţe m-au întrecut. Am putut crea la un moment dat o familie mare, familia pneumologilor din România. Sper să nu poată să o dezbine nimeni. Să văd că foştii mei elevi sunt foarte apreciaţi peste tot unde lucrează în străinătate.
Dezamăgiri? Când am văzut că intervenţia politicului poate crea prejudicii enorme în sănătate prin promovarea impostorilor în posturi de conducere, înlăturarea celor capabili şi luarea de decizii aberante... Un eveniment pe care l-am aşteptat, nu s-a întâmplat până acum şi îmi doresc să apuc acea zi în care să se întâmple este să nu se mai moară din cauza cancerului. Cele mai frumoase amintiri ale vieţii mele?
Perioada studenţiei, chiar în acele vremuri cu privaţiuni de neînchipuit, a avut un farmec deosebit datorită norocului de avea colegi minunaţi. Pionieratul în pneumologie pe care l-am făcut la Spitalul Topoloveni Argeş, unde am avut un mentor de excepţie în persoana dr Virgil Ivănescu. Momentul în care profesorul Ovidiu Bercea mi-a propus să lucrez cu domnia sa. Nu am crezut că pot exista asemenea oameni. Îi păstrez o vie amintire şi recunoştinţă. A fost exemplul meu de viaţă."
