Astăzi este ziua ta, Radu Coşarcă

A intrat în televiziune în 1990 dorind să scape de destinul de inginer fără vocaţie. “În plus clocotul acelor zile a trezit în mine pasiunea pentru istoria scrisă în timp real. La televiziune nu renunţi niciodată. Live is life!”, ne-a mărturisit fostul jurnalist Radu Coşarcă, actualmente director de relaţii externe în cadrul Enel. Astăzi împlineşte 50 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Aş vrea să regăsesc inconştienţa perfectă cu care am intrat să prezint pentru prima oară o emisiune de ştiri”
 “Trăiesc savoarea fiecarei zile cu patimă de gourmet  în faţa unei reţete străvechi. Nu mă pot mulţumi cu ideea răsuflată, preluată dintr-o cultură mult mai veche şi, evident, străină, conform căreia am trăi vremuri interesante. Vremurile au fost mereu interesante. Reflectarea lor de către oameni banali este problema! Privesc programele de televiziune (dar nu fac excese) şi îmi imaginez – uneori, când sunt predispus reveriei ­ cum le-aş face eu. Nu intru în detalii pentru că frumuseţea secretelor stă în faptul că nu sunt cunoscute de oricine… Cred că mulţi dintre liderii televiziuali ai momentului ar trebui să regăsească ceva din aerul rarefiat al începutului de lume, în care a apărut, după ’89, televiziunea liberă şi modernă din România. Nu le-ar strica, deci, câteva principii – puţine, dar ferme, şi relaxarea generată de cultură şi experienţă. Toate astea stropite cu umor fin şi rigoarea informaţiei.

Sunt directorul relaţiilor externe la o mare corporaţie a lumii, Enel. Un job complex, pasionant, în care folosesc mult din ce ştiu despre comunicare. Şi despre oameni! Coordonez proiecte numeroase şi diverse: campanii comerciale, comunicare internă şi externă, relaţii instituţionale, sponsorizări, participarea companiei la conferinţele din industrie, relaţiile cu media. Pentru a atinge aceste obiective îmi petrec ziua în numeroase întâlniri cu colegii din department, cu ceilalţi membri din conducere, cu contractori, parteneri, ziarişti, fundaţii, agenţii de creaţie. În rest citesc şi călătoresc, printre pagini şi printre ţări.

Nu privesc în urmă, eu privesc înainte. Sunt fericit că o fac alţii, destul de mulţi, şi într-un mod care mă onorează. Cât despre cele mai frumoase amintiri, pe care le-aş retrăi oricând... Mi-ar plăcea să mai cred că merită să chiuleşti de la teza de matematică pentru a putea vedea finala de la Wimbledon. Aş vrea să regăsesc inconştienţa perfectă cu care am intrat să prezint pentru prima oară o emisiune de ştiri, tocmai în momentul în care minerii descuiau poarta Televiziunii din Calea Dorobanţilor cu buldozerul. Cădea guvernul, mureau speranţe, România ieşea împiedicată de pe scena lumii civilizate şi eu debutam la ştiri! A treia amintire poate fi oricare dintre miile de ore de emisie sau dintre întâlnirile cu oameni remarcabili şi autentici.”