Cosma şi Damian, doctori fără de arginţi

S-a dus şi luna lui Brumărel, cea care a pudrat copacii şi câmpul cu brumele cele mici şi, iată, ne pregătim să întâmpinăm Brumarul mare, luna brumei şi a promoroacei, dar şi a vinurilor, când licoarea lui Bachus s-a limpezit deja în butoaie. Aşadar, noiembrie, este cea de-a noua lună dintr-un vechi calendar ce debutează odată cu luna martie.
Dacă în octombrie ţăranii mai aveau speranţă de vreme caldă, în noiembrie situaţia se schimbă radical şi au grijă să încheie treburile din gospodărie astfel încât, dacă zăpada se va năpusti, să nu le provoace neajunsuri. Se spune că în această perioadă se plantează salcia, se “gunoiesc” pomii, se îngroapă via, pentru a nu fi expusă gerului, la fel şi unele specii de arbori şi arbuşti. Dacă vremea e frumoasă, se spune că e bine să fie săpate gropile pentru pomii ce vor fi plantaţi la primăvară iar în jurul copacilor fructiferi din livezi se aşază gunoi putred şi se “întrupează pământului”.

Aşdar, prima zi a lui Brumar este cunoscută sub denumirea de Vrăcel sau Cosmandin. În calendarul ortodox sunt prăznuiţi Sfinţii Cosma şi Damian, Doctori fără de arginţi. Sinaxarul ne spune că tatăl lor, care era necredincios, a murit când ei erau încă copii iar mama i-a crescut în evlavia creştină. “Prin exemplul vieţii ei şi prin citirea cărţilor sfinte, Sf. Teodota a păstrat puritatea vieţii copiilor ei prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Educaţi şi formaţi ca doctori, ei au primit în dar harul vindecării trupurilor şi sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii. Din iubire curată faţă de Domnul şi faţă de semeni ei nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectând porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos care a spus: «În dar aţi luat, în dar să daţi»(Mt. 10:8)”. Faima Sfinţilor Cosma şi Damian s-a răspândit în toată regiunea şi oamenii i-au numit Doctori fără de arginţi.

În calendarul popular, Cosmandinul este, de fapt, o contopire a numelor celor doi Sfinţi creştini, sărbătoarea, fiind, totodată, aşezată sub semnul ritualurilor de medicină populară şi preparării feluritelor leacuri, fiind considerată fastă practicilor de vindecare. “În secolul al V-lea, medicii creştini Cosma şi Damian indicau, ca leac pentru diferite boli de ochi, laptele unei femei curate. Remediul acesta e întrebuinţat şi astăzi de bulgari, de slovaci şi ruteni, de arabii din Tunis, etc. Acelaşi leac îl folosesc croaţii  pentru vindecarea ulciorului” - (Aurel Candrea – Folclorul medical român comparat). În zone precum Bucovina, Transilvania şi Banat, Sfinţii Cosma şi Damian au fost asociaţi  drept tămăduitori pentru bolile de lingoare (febra tifoidă) sau pentru răul copiilor (epilepsie). Ziua celor doi  Sfinţi tămăduitori este respectată însă în toate zonele ţării şi astăzi cu mare grijă, chiar dacă în calendarul ortodox nu este marcată prin cruce neagră.

Calendarul popular al românilor abundă în astfel de zile “păzite”, care sunt “ţinute” în special de femei, pentru a asigura sănătatea familiei. În imaginarul popular, boala, privită ca o pedeapsă cerească trimisă de Dumnezeu sau provocată de entităţi demoniace, poate fi alungată prin felurite  practici magice: descântece, răvaşe de leac, legarea şi înnodarea simbolică a bolii, încuierea şi descuierea ei, schimbarea numelui şi botezarea din nou, pentru păcălirea demonului bolii. “Datina de a se schimba numele copilului bolnav e de altfel practicată
 în tot cuprinsul Ţării Româneşti.

 Copilului chinuit de duhurile necurate sau cuprins de vreo boală grea, de care nu se mai vindecă, i se schimbă numele, în credinţa că duhul rău se va depărta, iar copilul se va însănătoşi... «Schimbându-i numele de botez cu alt nume nou, se crede că dracul îl va pierde, şi în veci nu mai dă peste el». În judeţul Olt, se crede că, dacă se botează a doua oară un copil
 bolnav de epilepsie, se vindecă. Pentru aceasta, mama bolnavului trebuie să aducă 9 ulcioare de apă, în 9 vineri de dimineaţă, pe nemâncate, de la un izvor curat. În vinerea a noua, vine preotul, înainte de răsăritul soarelui, tot pe nemâncate şi, fără ştirea nimănui,botează din nou copilul, schimbându-i numele, astfel ca necuratul să nu-l mai cunoască. (...) Uneori schimbarea numelui se face în urma unui simulacru de  vânzare. Femeia, al cărei copil boleşte sau căreia-i mor copiii unul  după altul, îl vinde pe fereastră altei femei, schimbându-i numele.  (...) Numele cel nou care se dă adesea copilului care boleşte e acela de Lupu (fem. Lupa), mai rar Ursu (fem. Ursa) sau Zmeu, alteori un nume  puţin plăcut, ca : Grozav (fem. Grozava), Grozea, Urâtu (fem. Urâta) etc.,  toate acestea cu scopul de a îndepărta duhurile necurate de la el”. (Aurel Candrea – “Folclorul medical român comparat” ).

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca