x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Sena Hidaka

Omul zilei - Sena Hidaka

de Sebastian S. Eduard    |    28 Feb 2014   •   00:20
Omul zilei - Sena Hidaka
prim-balerină Baletul Naţional Român
Pe scena Operei Naţionale Bucureşti, japoneza Sena Hidaka a primit titlul de prim-balerină a Baletului Naţional Român, miercuri, 26 februarie, la finalul baletului “Don Quijote”, spectacol în care balerina a interpretat, pentru prima oară în cariera sa, rolul principal ­ Kitri. Distincţia i-a fost înmânată de către directorul artistic al Baletului Naţional Român, Johan Kobborg, moment precedat de rostirea cuvantului de Laudatio.
“Una dintre cele mai talentate balerine ale Operei Naţionale Bucureşti, Sena Hidaka, se dăruieşte într-un mod exemplar fiecărui rol. Talentul ei, internaţional cunoscut, este unic nu doar prin tehnica excelentă, ci şi prin interpretarea plină de originalitate şi de graţie. Voi urma îndeaproape, cu emoţie şi mândrie, dezvoltarea artistică a Senei Hidaka, unul dintre dansatorii de frunte ai Baletului Naţional Român, o artistă preţuită de colegi şi public deopotrivă”, a declarat Johan Kobborg, director artistic al Baletului Naţional Român.
Balerina Sena Hidaka este absolventă a Academiei Vaganova din Sankt Petersburg (Rusia), una dintre cele mai renumite şcoli de balet din lume.
Jurnalul Naţional o felicită pe Sena Hidaka şi o declară “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: Sena Hidaka